(AUDIO/FOTO) Incendiul de la Târgu Ocna: Aeronavele C27 J Spartan intervin pentru stingere
Publicat de Andreea Drilea, 4 aprilie 2024, 19:43
Autoritățile băcăuane continuă acțiunea de stingere a incendiului produs la fondul forestier Tg. Ocna.
Suprafața afectată este de aproximativ 80 de hectare de vegetație uscată, litieră și pădure mixtă de foioase și conifere.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereș: ”Prin efortul susținut al pompierilor, reprezentanților Direcției Silvice și autorităților locale, incendiul a fost limitat, neexistând riscul extinderii acestuia către zonele locuite. În această dimineață a avut loc schimbul de efective, astfel, în momentul de față la locul indicat acționează forțe și mijloace din cadrul ISU Bacău, ISU Neamț și ISU Vrancea, respectiv 48 de pompieri cu trei microbuze, șapte autospeciale de primă intervenție și comandă, două autospeciale de stingere 1 UTV și un punct de comandă mobil. Totodată, în sprijin acționează și efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău și Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.”
Reamintim că zona în care se intervine este una greu accesibilă, impracticabilă, aspect ce îngreunează intervenția echipajelor de urgență.
Radio Iași/FOTO ISU BC