Doi cetăţeni cubanezi au încercat să traverseze râul Prut cu ajutorul unei bărci pneumatice
Publicat de gabrielarotaru, 4 aprilie 2024, 16:38
Doi cetăţeni cubanezi au încercat să traverseze râul Prut cu ajutorul unei bărci pneumatice, cu intenţia de a ajunge în Spania.
Cei doi au fost observați de un poliţist de frontieră, pe direcţia localităţii Golăeşti.
Deoarece persoanele au declarat verbal că sunt cetăţeni cubanezi şi nu deţineau documente prin care să poată proba intrarea legală în România, au fost conduse la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Iaşi feroviar, în vederea continuării cercetărilor.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, Denisa Lazăr: În urma verificărilor efectuate împreună cu polițiști de frontieră din Republica Moldova și din declarațiile persoanelor, colegii noștri au stabilit că acestea sunt doi cetățeni din Cuba, în vârstă de 22, respectiv 27 de ani, și au trecut râul Prut, folosindu-se de o barcă pneumatică, cu intenția de a ajunge în Spania, la o rudă. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar persoanele au fost preluate de către autoritățile de frontieră ale statului vecin, în baza acordului de readmisie încheiat între România și Republica Moldova.
(Radio Iași/ Agerpres/ FOTO ITPF Iași)