Adrian Purice, coordonatorul activităților Clubului Fotografilor Iași: ”ochiul fotografului nu înseamnă ochiul fizic, ci înseamnă acel ochi al minții care ajunge să înțeleagă ceea ce vede”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (14.04.2024)

Publicat de hdaraban, 14 aprilie 2024, 23:59 / actualizat: 24 aprilie 2024, 20:15

Poate că plimbările prin Copou au cuprins în traseul lor și trotuarul de la bulevard, cel din fața grădinii publice. În acest caz, cu siguranță, privirile au fost atrase și de cele expuse. Este vorba inclusiv de fotografiile prezentate în cadrul Galeriei de artă în aer liber ”La gard”.

Nu întâmplător sunt invocate fotografiile, pentru că cele prezentate pe gardul Parcului Copou, de multe ori, sunt legate de activitățile unui club aparte, cu un puls bine conturat, Clubul Fotografilor Iași.

La ”Weekend cu prieteni”, invitat a fost domnul Adrian Purice, coordonator al activităților acestuia. În dialogul cu Horia Daraban, el a vorbit despre scopul ”organizației”, acela de a promova fotografia ca artă.

Mai mult decât atât, interlocutorul a căutat un răspuns la întrebarea ”ce înseamnă ochiul fotografului?” În acest sens, o observație din partea sa sună în felul următor: ”nu înseamnă ochiul fizic, ci înseamnă acel ochi al minții care ajunge să înțeleagă ceea ce vede.”

Horia Daraban: De ce un club al fotografiilor? Asta înseamnă mai mulți, mai puternici?

Adrian Purice:  Pentru că suntem un grup de oameni cu, în primul rând, un hobby comun, dar e mai mult de atât, pentru că s-a format o mică comunitate, pot spune eu.

Horia Daraban:  Întâlniri și în cadrul clubului, cel mai important aspect, schimbul de experiențe, de opinii?

Adrian Purice:  S-ar dori să se ajungă acolo. Este dificil cu schimbul de opinii. Toți vor să creeze. Am discuții, pe lângă discuții interne, în grup, sunt discuții și cu și cei care vor să expună. Văd ceea ce facem, le place ceea ce facem. Doresc și ei să facă ceva în sensul ăsta, al fotografiei ca artă. Fie vor să participe, fie vor să expună ”La gard”, și asta îmi place. În schimb, nu este doar atât. Scopul Clubului Fotografului Iași este acela de a promova fotografia ca artă. Au fost nenumărate grupuri și vor fi în continuare grupuri de oameni care văd acest atu al fotografiei și vor să promoveze în acest sens. De aceea, vedem ”La gard” și nu numai astfel de expoziții. Expoziția fizică într-o galerie de artă este punctul normal al unei activități fotografice, al unui proiect fotografic.

Ce veți vedea la Clubul Fotografilor sunt expozițiile de fotografie, care sunt fie de grup, fie personale, fie ale unor fotografi pe care îi apreciem, cu care comunicăm, pe care-i urmărim și pe care îi invităm la Iași să ne arate și nouă cât și publicului ieșean ce fac alți fotografi, cum avem recent ”La gard” pe domnul Jeno Maior cu expoziția sa  foarte frumoasă. El o numește fotografie  documentară intitulată ”Arhaic”.  Încearcă să documenteze viața arhaică care se mai găsește încă în țară și el vânează astfel de zone și ni le aduce o nouă publicului..

Horia Daraban: Apropo de activitățile clubului, mă raportez și la un citat al fotograful Elliot Erwitt, fotograf francez-american, care spunea că toată tehnica din lume nu compensează incapacitatea inabilitatea de a observa, de a vedea dincolo de banal aș adăuga eu. De a observa ce anume, domnule Purice? Se poate exersa o astfel de îndemânare, de deprindere în cadrul clubului?

Adrian Purice: S-au scris și cărți pe tema asta ce înseamnă ochiul fotografului. Nu înseamnă ochiul fizic, ci înseamnă acel ochi al minții care ajunge să înțeleagă ceea ce vede. Și asta e partea care îmi place la Clubul Fotografiilor și o să vă zic o scurtă istorie. Clubul a fost înființată în 2008 la Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” din Copou de către domnul Dan Mititelu, un fotograf ieșean cunoscut, și a fost înființat ca un rezultat evident al cursului pe care îl ținea el, de  inițiere în fotografie, și practic ce încerca de Dan Mititelu atunci să facă prin acel curs este să ne dezvolte acel ochi fotografic. Iar ca un parcurs normal s-a înființați acest club. Noi încercăm prin acest club să continuăm ceea ce a început el, asta facem acum, încercăm să ne organizăm noi singurei pentru a ne dezvolta fix acest ochi fotografic.

Horia Daraban: Mai multe condiții ca să devii membru al clubului și încerc o enumerare: să prezinți 30 de fotografii personale, să fii pasionat, evident, de fotografie, să nu faci parte dintr-un alt club, să ai un site, blog, portofoliu în care să poată fi vizionate fotografiile personale, să te implici voluntar în activitățile clubului. De aici se desprind două întrebări: de ce un site și ce înseamnă activitățile clubului?

Adrian Purice: Blog, pentru că este legat de scopul clubului, acela de a promova fotografia și nu de a o promova între noi. Degeaba ne întâlnim. Ne luăm în brațe, ce bine că eu fotografiez, tu fotografiezi. Nu! Scopul este să arăți celorlalți ceea ce este fotografia, din nou, ca artă. Cât timp membrii clubului lucrează în acest sens, produc fotografie, dar o țin numai pentru ei, rămâne pe telefonul lor, pe camera lor, pe computerul lor personal, este degeaba.

Horia Daraban: Iar legat de acțiuni prin care să fie implicați membrii clubului în mod voluntar?

Adrian Purice: Toate activitățile le facem în mod voluntar, nu doar pentru club, ci și pentru altă organizație. Mai suntem chemați ca voluntari la diverse activități, fie sportive să fotografiem, fie de cultură. Partea de voluntariat mi se pare normală, mai ales pentru că avem libertatea să facem ce vrem noi.

Horia Daraban: Fotografia este o modalitate de a-ți susține traiul sau rămâne la nivel de hobby?

Adrian Purice: Este un hobby. Pentru unii din club, este o meserie. Un exemplu este Paul Pădurariu. Recent, am avut invitat la club pe un fotograf român care lucrează, în Belgia, ca fotograf. Trăiește din așa ceva, are o meserie. Octavian Cărare încă are o pasiune meseria sa, și anume fotografia de stradă. El a venit și ne-a prezentat ce a învățat despre fotografia de stradă și de ce face ceea ce face el. Sunt foarte rare momentele în care avem șansa să avem în fața noastră un artist care se explică pe sine, ceea ce nu fac toți și nu pot să o facă toți sau nu vor. Am avut o discuție cu el și mi-a explicat că el nu intenționa să lucreze în acest domeniu, dar în urma acestei inițieri în fotografie, l-a atras, l-a luat pe sus, cum s-ar spune, și s-a dedicat total fotografiei.

Horia Daraban: Cel mai mare necaz pentru un fotograf este nerespectarea drepturilor de autor, faptul că o fotografie ajunge să fie folosită în mod abuziv?

Adrian Purice: Unii renunță la acel drept de dragul de a face fotografia disponibilă oricui. Nu toți au acest scop. Problema este faptul că nu aprofundăm ceea ce înseamnă fotografia și, ba mai rău, asta e ceva ce încercăm să facem la Clubul fotografilor, să încercăm să combatem aceste aprecieri superficiale cum ar fi ”like”. Acest buton ”like”, ”îmi place”, degradează calitatea fotografie. Pentru că ajunge să fie un concurs de popularitate și nu un concurs de calitate. De aceea suntem suprasaturați de imagini proaste.

Horia Daraban: Vreau să fac o trimitere la albumul fotografic. Cu referire la acesta, ce-l face să dăinuie în mintea celui care îl cumpără? Altele sunt reperele decât în cazul unei cărți?

Adrian Purice: O carte fotografică o privesc, iarăși, este finalitatea normală a unui proiect. N-ar trebui să se rezume doar la o săptămână, o lună într-o galerie de artă. Orice expoziție ar trebui să aibă un catalog sau o carte. Recomand publicului ieșean, căutați, avem inclusiv fotografi români, cumpărați-le cărțile și citiți-le. O carte fotografică este ca și un alt roman, o altă carte care vă place, luați-o și citiți-o. ceva a vrut să zică autorul acolo.

Horia Daraban: Pentru că ați pomenit dumneavoastră, la un moment dat, de ideea de a realiza fotografii cu telefonul mobil, arta fotografică nu și-a pierdut din consistență, având în vedere cât facile sunt tehnologiile acestea, telefonul, cel puțin tehnic, care oferă o multitudine de modalități de exprimare într-un mod ușor?

Adrian Purice: Nu tigaia face bucătarul mai bun. Asta am fost întrebat demult și chiar am experimentat eu să văd dacă tigaia face, nu, nu face mai bun. Aceeași temă a fost și atunci când Kodak a introdus pe piață camera accesibilă publicului. Îți trimitea prin poștă și camera și film, tu trimiteai prin poștă filmul și primeai printurile și, ”vai, Doamne”, fotografii se temeau că fotografia, fiind deschisă maselor, se va strica.

Orice artă care a pornit să se dezvolte la un moment dat, s-a considerat că trebuie să fie sub controlul unui anumit grup, este numai acel grup elitist, știe ce înseamnă acea artă. Nu este așa. Arta trebuie deschisă publicului, că altfel degeaba o facem. Apropo putem trăi fără artă, da, putem trăi fără artă, dar, trăim degeaba. De asta facem noi, Clubul fotografilor, acest hobby, că altfel muncim, trăim degeaba.

Telefonul mobil este doar noul mod accesibil publicului de a fotografia. El în sine, ca instrument, este doar o cameră. Nu afectează calitatea fotografiei. Dacă folosești prost acest instrument, vei avea un rezultat prost. Deși, ce avem în telefon este preponderent fotografie computațională, care te ajută foarte mult ca să obții ceea ce fotografii meseriași, să spunem, făceau după mult timp de studiu, de pregătire. Trebuiau să cunoască tehnică, fizică, optică, ce vrei tu. Acum doar apăsam un buton.

Horia Daraban: Ce urmează ca acțiuni ale Clubului Fotografiilor de la Iași în acest an, în perioada următoare?

Adrian Purice: Vrem să menținem tradiția pe care o avem la club, și anume să expunem public, să organizăm ture foto, de ce nu, chiar excursii, să facem voluntariat la evenimentele la care suntem implicați . Ce mă surprinde pe mine este cât de diferit poate să vadă cineva o imagine față de mine și cât de unică poate să fie viziunea lui și mă surprinde cât de frumos poate să vadă cineva și nu și dă seama. Ăsta este rolul clubului, să ne îndrumăm unul pe altul și să ne încurajăm. De aceea s-au organizat expoziții, inclusiv personale. Este foarte greu să încerci să te exprimi pe tine prin acele imagini și apoi să iei decizia ”vreau să mă expun public, ăsta sunt eu”.

Interviu realizat de Horia Daraban.

Varianta audio a dialogului: