Ministrul Sorin Grindeanu a anunţat că primii kilometri din Autostrada Moldovei se vor deschide la sfârşit de iulie-început de august
Publicat de Andreea Drilea, 29 aprilie 2024, 12:27
Primii kilometri din Autostrada Moldovei A7 se vor deschide la sfârşit de iulie-început de august, a anunţat ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, care a verificat luni secţiunea Ploieşti-Buzău.
El a precizat că anul acesta nu se va putea circula pe autostrada completă de la Ploieşti la Buzău, întrucât lucrările pe lotul trei, Pietroasele-Buzău, sunt abia la început.
Sorin Grindeanu: Le-am dat şi nişte ţinte, ca la sfârşitul lunii pe lotul doi să fie la 70% per total, iar pe lotul unu să fie la 65%, minim. De asemenea, pot să anunţ că undeva la sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august, probabil că vom circula pe primii kilometri din autostrada A7, mă refer la primii 14 kilometri, aflaţi pe lotul doi.
Realizator: Corespondenta Radio România Actualităţi, Cristina Moise, aminteşte că Autostrada Moldovei are o lungime totală de aproape 450 de kilometri, de la Ploieşti la Siret, şi este construită integral din bani europeni.
Rador/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro