Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, pus în funcţiune în câteva dintre oraşele României
Publicat de gabrielarotaru, 9 mai 2024, 07:52
Cetăţenii din Constanţa, Cluj-Napoca, Deva, Iaşi, Sibiu, Slobozia, Timişoara şi din judeţul Ilfov pot obţine în format digital, începând de ieri, certificate de naştere sau de deces.
Potrivit Ministerului de Interne, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă va fi introdus etapizat, în toată ţara, până pe 24 septembrie.
Sistemul este alcătuit din cinci platforme interoperabile, care vor furniza servicii digitale de înregistrare a certificatelor de naştere, de căsătorie, divorţ sau deces, precizează ministerul.(Rador/ FOTO radioiasi.ro)