Botoşani: Primarul din Drăguşeni semnalează o criză de apă fără precedent în localitate
Publicat de Andreea Drilea, 20 mai 2024, 16:02 / actualizat: 20 mai 2024, 17:02
Primarul comunei Drăguşeni din judeţul Botoşani, Eugen Nechita, a declarat luni, pentru AGERPRES, că pe fondul lipsei precipitaţiilor, în localitate se înregistrează o criză fără precedent a apei în sol, cu impact puternic asupra crescătorilor de animale, cărora li se asigură apa cu cisternele de către administraţia locală.
El subliniază că situaţia este cu atât mai îngrijorătoare cu cât acest fenomen se înregistrează în luna mai, în condiţiile în care în anii precedenţi criza apei pentru animale apărea în lunile iulie şi august, când temperaturile exterioare erau caniculare.
‘Anii trecuţi, noi căram apă la animale din luna iulie. La ora aceasta, în luna mai, noi deja cărăm apă cu cisterna la animale, acolo unde nu este apă. Este o situaţie nemaiîntâlnită. Pânza freatică este din ce în ce mai joasă. Fântânile care au de la şapte la 12 tuburi deja sunt seci. Au puţină apă doar fântânile care au adâncimea mai mare. Asta denotă că pânza freatică coboară din ce în ce mai mult’, a declarat, pentru AGERPRES, primarul din Drăguşeni.
Pentru a veni în întâmpinarea crescătorilor de animale, reprezentanţii Primăriei au amenajat mai multe adăpători pe raza comunei, care sunt alimentate cu apă, transportată cu o cisternă din dotarea administraţiei.
Potrivit primarului, fermierii din comuna Drăguşeni au peste 4.600 de ovine şi 1.200 de bovine.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro – imagine ilustrativă)