(AUDIO) De astăzi, se emit acte de stare civilă în sistem integrat și în municipiile reședință de județ din Neamț, Vaslui și Vrancea
Publicat de Andreea Drilea, 23 mai 2024, 12:26
De astăzi, se emit acte de stare civilă în sistem integrat și în municipiile reședință de județ din Neamț, Vaslui și Vrancea.
Alte zeci de localități au, de ieri, acces la Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Este vorba de localități în care certificatele de naștere sau de deces, de divorț sau de căsătorie, se pot înregistra doar în format digital.
În județul Iași, sistemul este funcțional, deocamdată, în municipiile Iași și Pașcani, orașele Târgu Frumos și Hârlău și în comunele Butea, Răducăneni, Țibănești și Costuleni.
Directorul executiv al Serviciului de Evidență a Persoanelor din Iași, Marius Bodoga a declarat că sistemul va fi operațional până la sfârșitul lunii septembrie în toate unitățile administrativ teritoriale din România.
În prezent, cetățenii trebuie să se deplaseze la sediul oficiilor de stare civilă pentru a depune o cerere, dar după data de întâi octombrie, toate documentele de naștere și decese din România vor putea fi descărcate și în format digital:
”Începând cu data de 8 mai și Serviciul de Stare Civilă a municipiului Iași a început emiterea actelor de deces în noul sistem informatic integrat de emitere a actelor de stare civilă. Un sistem nou gestionat la nivelul întregii țări de către Ministerul Afacerilor Interne. Este primul pas în ceea ce va fi, într-adevăr, digitalizarea înregistrărilor de stare civilă. Deocamdată, beneficiile din punctul de vedere al cetățenilor nu sunt vizibile, pentru că nu a fost încă extinsă. Aplicația pentru serviciile online pentru cetățeni este în lucru.”
(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro)