Vaslui: Grav accident de circulaţie pe DE 581. Un tânăr de 19 ani a decedat şi o fată de 18 ani este în comă
Publicat de gabrielarotaru, 9 iunie 2024, 08:15
Un tânăr de 19 ani a decedat şi o fată de 18 ani este în comă profundă, după ce maşina cu care circulau a fost implicată într-un accident de circulaţie produs, duminică dimineaţa, pe DE 581, în apropiere de municipiul Bârlad.
În accident au fost implicate două autoturisme, unul în care se aflau cei doi tineri şi o altă maşină în care erau şapte persoane.
La locul producerii accidentului au fost trimise trei ambulanţe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi patru ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean de la Vaslui şi Bârlad, coordonate de doi medici.
‘În urma accidentului au fost înregistrate nouă victime, cu vârste între 14 şi 22 de ani. Un bărbat de 19 ani, şofer, încarcerat, a fost găsit în stop cardiorespirator, a fost resuscitat fără succes, fiind ulterior declarat decedat. O victimă de sex feminin, în vârstă de 18 ani, în comă profundă, cu traumatism cranio-cerebral grav, a fost transportată la Spitalul Judeţean Vaslui. Celelalte şapte victime au diverse contuzii şi fracturi, fiind stabile hemodinamic şi transportate la Spitalul Bârlad. Au intervenit trei ambulanţe ISU şi patru ambulanţe SAJ din Vaslui şi Bârlad, coordonate de doi medici’, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului, fiind întocmite dosare de cercetare penale pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Din primele verificări s-a stabilit că maşina în care se aflau cei doi tineri nu s-ar fi asigurat la ieşirea din parcarea unui local şi ar fi fost lovită de un autoturism. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)