EXIT-POLL CURS-Avangarde, publicat de mass-media. Prezență în jur de 50% la alegerile europarlamentare și locale
Publicat de Lucian Bălănuţă, 9 iunie 2024, 22:21
Aproape 50% dintre cetățenii cu drept de vot și-au manifestat opțiunea electorală la alegerile locale, iar mai bine de jumătate au votat la scrutinul europarlamentar. Românii au ales autoritățile locale: primarul general al Capitalei, preşedinţii de consilii judeţene, membrii Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau ai consiliilor judeţene, primarii localităţilor/ primarii de sectoare ale Capitalei, precum şi membrii în consiliile locale ale fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, cât și reprezentanţii în viitorul Legislativ European. Secțiile de votare au fost deschise de la 7:00 la 22:00. Procesul de votare pentru alegerile locale şi europarlamentare a ajuns la final, duminică, la ora 22,00, dar acesta poate fi prelungit, în situaţii excepţionale, până la ora 23,59.
Pe teritoriul României au fost organizate 18.955 de secţii de votare, la care cetăţenii şi-au putut exercita dreptul de vot la scrutinul local şi european, iar în străinătate MAE a organizat 915 secţii de vot pentru euroalegeri.
Televiziunile au publicat recent și o serie de sondaje de tip exit-poll.
EXIT-POLL Curs-Avangarde:
Alegeri București:
Nicușor Dan (ADU): 45
Gabriela Firea (PSD): 24
Cristian Popescu Piedone (PUSL): 13
Sebastian Burduja (PNL): 10
Mihai Enache (AUR): 4
Alegeri Europarlamentare:
Alianța PSD – PNL: 54%
AUR: 14%
Alianța Dreapta Unită: 11%
UDMR: 5%
SOS: 3%
REPER: 3%
Alegeri pentru listele de consilieri județeni:
PSD: 35%
PNL: 28%
AUR: 12%
Alianța Dreapta Unită: 12%
UDMR: 5%
Alegeri Sectorul 1 București:
Clotilde Armand (USR): 41%
George Tuță (PNL): 41%
Alegeri Sectorul 2:
Radu Mihaiu: 43%
Rareș Hopincă: 43%