Iași: „Vara pe portativ” – Recital de pian la Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa
Publicat de Andreea Drilea, 28 iunie 2024, 15:43
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Asociația Culturală Artwork Atelier Iași, organizează sâmbătă, 29 iunie 2024, începând cu ora 11.00, la Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa, recitalul de pian „Vara pe portativ”.
Susținut de elevii participanți la cursurile Artwork Atelier, coordonați de prof. Diana Roman, programul cuprinde lucrări pentru pian solo și duete la patru mâini, creații ale compozitorilor: Fr. Chopin, Vladimir Rebikov, C. Norton, N. Smirnova, Vazha Azarashvili, W. Gillock, Ramella Baloyan, Ernesto Lecuona.
Evenimentul va avea loc în Salonul Palatului „Cuza” de la Ruginoasa, care păstrează atmosfera de epocă, plină de eleganță și rafinament, a clădirii construite în primul deceniu al secolului al XIX-lea, care adăpostește astăzi Muzeul Memorial „Alexandru Ioan Cuza”.
La acest eveniment, intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
(COMUNICAT DE PRESĂ)