(AUDIO) Vaslui: Peste jumătate de tonă de tutun pentru narghilea, confiscată la PTF Albiţa
Publicat de Andreea Drilea, 1 iulie 2024, 15:46
Inspectorii vamali de la punctul de frontieră Albiţa din județul Vaslui au descoperit peste o jumătate de tonă de arome de tutun narghilea, a cărei valoare de piaţă este de aproximativ 640.000 lei.
Acestea au fost detectate ca urmare a scanării unui microbuz care se deplasa pe ruta Republica Moldova – Federaţia Rusă.
Bunurile au fost reţinute şi predate în vederea continuării cercetărilor, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui, Irina Mirică: În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în scopul sustragerii de la controlul vamal, în patul microbuzului, cantitatea de 540 pachete tutun pentru narghilea, cântărind un kilogram fiecare. A fost luată măsura reținerii produselor accizabile descoperite, în valoare totală de 120.000 euro. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de contrabandă.
(Radio Iași/Constantin Mihai/FOTO – Comunicat al Autorității Vamale Române, transmis redacției)