Iaşi: Agenţi economici, verificaţi dacă vând minorilor alcool, ţigări sau energizante
Publicat de Andreea Drilea, 5 iulie 2024, 15:31 / actualizat: 5 iulie 2024, 19:07
Agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe unul dintre cele mai mari bulevarde din municipiul Iaşi, Bulevardul Independenţei, au fost verificaţi de poliţiştii Biroului de Siguranţa Şcolară şi poliţiştii Secţiei nr.3 Poliţie Iaşi, pentru a vedea dacă aceştia vând minorilor produse din tutun, energizante sau alcool.
Potrivit unei comunicări transmise de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Iaşi, activitatea s-a desfăşurat în baza Campaniei pentru prevenirea consumului produselor din tutun şi a produselor conexe, a băuturilor energizante şi a alcoolului, în rândul minorilor ‘Împreună suntem responsabili’.
‘Activităţile au constat în informarea agenţilor economici cu privire la modificările legislative referitoare la comercializarea produselor din tutun, a ţigaretelor electronice şi a altor produse conexe, a băuturilor energizante sau alcoolice persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani. Au fost distribuite 40 materiale informative la un număr de 11 agenţi economici’, transmite IPJ Iaşi.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)