Vrancea: Un bărbat din Focşani a murit după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc de locuinţe
Publicat de Andreea Drilea, 11 iulie 2024, 08:44
Un bărbat de 70 de ani, din municipiul Focşani, a murit miercuri seara după ce a căzut de la balconul apartamentului său situat la etajul patru al unui bloc din localitate, a in format Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
‘La data de 10.07.2024, ora 21.49, dispeceratul IPJ Vrancea a fost sesizat prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un bărbat a căzut de la etajul patru al unui bloc de pe strada Mare a Unirii, în municipiul Focşani. Echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea a efectuat manevre de resuscitare pentru bărbatul de 70 de ani. Din nefericire, echipajul SAJ a declarat decesul acestuia’, a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, bărbatul, cunoscut cu probleme psihice, ar fi încercat să escaladeze balconul locuinţei, s-ar fi dezechilibrat şi ai fi căzut.
Bărbatul locuia cu surorile sale care, la momentul incidentului, s-ar fi aflat într-o altă cameră.
Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)