Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Rămăşiţe ale unor combatanţi din Al Doilea Război Mondial, descoperite la Popricani şi Horleşti

Iaşi: Rămăşiţe ale unor combatanţi din Al Doilea Război Mondial, descoperite la Popricani şi Horleşti

Publicat de gabrielarotaru, 16 iulie 2024, 11:27

Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi a fost sesizat că, pe raza comunelor Popricani şi Horleşti, au fost identificate într-un şanţ pentru o canalizare, respectiv pe un câmp, proiectile de artilerie şi oase omeneşti.

În ambele cauze, victimele sunt combatanţi din Al Doilea Război Mondial, locul descoperirii lor fiind zonă de front.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Parchetul Militar, a fost primită o sesizare conform căreia, în localitatea Popricani, au fost identificate într-un şanţ pentru o canalizare două proiectile de artilerie şi oase omeneşti printre acestea.

Astfel, Parchetul Militar Iaşi a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de ucidere din culpă, fiind efectuate cercetări la faţa locului, realizată planşa foto şi a schiţei locului faptei, filmarea şi fotografierea, ridicarea de obiecte sau înscrisuri. De asemenea, a fost constituită o echipă de cercetare criminalistică pentru cercetarea efectivă a locului faptei.

‘La faţa locului s-a deplasat echipa de cercetare criminalistică alcătuită din procuror militar criminalist, lucrători ISU, lucrători ai IPJ Iaşi – Biroul de Investigare Tehnico-Ştiinţifică a locului faptei. S-a procedat la ridicarea de obiecte relevante, muniţie, resturi osteologice. Locul faptei a fost plasat sub pază pe durata cercetării cu sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi. Cercetarea locului faptei a avut loc la 4 şi 5 iulie, pe parcursul acesteia fiind identificate într-o groapă comună resturi osteologice de la minim două persoane decedate, având asupra lor obiecte de tip militar şi schije. Cercetările vor continua în vederea stabilirii mecanismului concret de producere a decesului victimelor, datelor criminalistice şi altor date medico-legale ale victimelor, datelor de identificare, date privind operaţiunile militare din zonă’, se menţionează într-un comunicat al Parchetului Militar.

Conform aceleiaşi surse, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi a fost sesizat şi că pe raza satului Horleşti, din comuna Rediu, au fost identificate pe câmp mai multe proiectile de artilerie şi oase omeneşti printre acestea.

Şi în acest caz, Parchetul Militar Iaşi s-a sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi a dispus începerea urmăririi penale pentru aceeaşi infracţiune. De asemenea, a dispus efectuarea cercetării locului faptei, ridicarea de obiecte/înscrisuri, efectuarea planşei foto şi schiţei locului faptei, filmarea şi fotografierea. Totodată, a fost dispusă constituirea echipei de cercetare criminalistică, cercetarea efectivă a locului faptei.

‘La faţa locului s-a deplasat echipa de cercetare criminalistică alcătuită din procuror militar criminalist, lucrători ISU, lucrători ai IPJ Iaşi – Biroul de Investigare Tehnico-Ştiinţifică a locului faptei. S-a procedat la ridicarea de obiecte relevante, muniţie, resturi osteologice, asanarea de muniţia neexplodată, verificări suplimentare ale zonei prin săpături de explorare.
Cercetarea locului faptei a avut loc în perioada 7-11 iulie, pe parcursul acesteia fiind identificate într-o groapă comună resturi osteologice de la minim 6 persoane decedate în condiţii de conflict militar, având asupra lor obiecte de tip militar- muniţie, plăcuţe de identificare, obiecte personale, armament individual, schije. Cercetările vor continua în vederea stabilirii mecanismului concret de producere a decesului victimelor, datelor criminalistice şi altor date medico-legale ale victimelor, datelor de identificare, date privind operaţiunile militare din zonă’, transmite Parchetul Militar.

‘Dată fiind frecvenţa cauzelor de acest tip şi circumstanţele sesizărilor, Parchetul Militar Iaşi solicită persoanelor care identifică obiecte sau materiale explozive, obiecte de tip militar, obiecte care pot servi la identificarea combatanţilor din Al Doilea Război Mondial, să sesizeze de îndată Parchetul Militar Iaşi sau Poliţia şi să nu atingă sau manevreze obiectele, muniţia, armamentul’, menţionează sursa citată. (agerpres/ FOTO radioiasi.ro/ imagine ilustrativă)

Etichete:
Acces gratuit la un pachet de servicii complementare la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău pentru pacienţii oncologici
Regional joi, 26 decembrie 2024, 12:21

Acces gratuit la un pachet de servicii complementare la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău pentru pacienţii oncologici

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău va fi dotat cu aparatură nouă pentru diagnosticarea şi tratarea cancerului. Prin aceste investiţii se...

Acces gratuit la un pachet de servicii complementare la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău pentru pacienţii oncologici
Poliţiştii au constatat o înmulţire a înşelăciunilor cu tranzacţii online
Regional miercuri, 25 decembrie 2024, 19:30

Poliţiştii au constatat o înmulţire a înşelăciunilor cu tranzacţii online

Poliţiştii ne îndeamnă să fim foarte atenţi la aşa-zisele super-oferte de sărbători. În judeţul Vaslui oamenii legii au constatat o...

Poliţiştii au constatat o înmulţire a înşelăciunilor cu tranzacţii online
Program special al transportului public din Iași în zilele de Crăciun şi de Anul Nou
Regional miercuri, 25 decembrie 2024, 10:34

Program special al transportului public din Iași în zilele de Crăciun şi de Anul Nou

Călătorește cu CTP Iași de sărbători! Dragii noștri călători, sărbătorile de iarnă vin cu un program special pentru transportul public!...

Program special al transportului public din Iași în zilele de Crăciun şi de Anul Nou
Răsună colindele pe străzile din judeţul Suceava
Regional marți, 24 decembrie 2024, 14:46

Răsună colindele pe străzile din judeţul Suceava

Răsună colindele pe străzile din judeţul Suceava, iar turiştii aflaţi în vacanţa de Crăciun se bucură de tradiţiile şi obiceiurile bine...

Răsună colindele pe străzile din judeţul Suceava
Regional marți, 24 decembrie 2024, 13:18

Bacău: Suspiciuni de omor după ce un bărbat a murit cu gâtul tăiat de o drujbă

Un tânăr în vârstă de 24 ani, din localitatea Mănăstirea Caşin, a fost reţinut pentru comiterea infracţiunii de omor, după ce un bărbat...

Bacău: Suspiciuni de omor după ce un bărbat a murit cu gâtul tăiat de o drujbă
Regional marți, 24 decembrie 2024, 11:13

Iaşi: Opt inculpaţi trimişi în judecată de procurorii DNA în dosarul de corupţie de la RAR Vaslui

Opt inculpaţi au fost trimişi în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Iaşi al DNA, într-un dosar privind fapte de corupţie comise,...

Iaşi: Opt inculpaţi trimişi în judecată de procurorii DNA în dosarul de corupţie de la RAR Vaslui
Regional marți, 24 decembrie 2024, 11:11

Iaşi: Traficanţi de droguri de mare risc, trimişi în spatele gratiilor

Cinci persoane, dintre care trei femei şi doi bărbaţi, s-au ales cu dosare penale şi au fost reţinute pentru trafic de droguri de mare risc, una...

Iaşi: Traficanţi de droguri de mare risc, trimişi în spatele gratiilor
Regional marți, 24 decembrie 2024, 06:53

Revelionul ieșenilor 2025. Artiștii care vor urca pe scenă

Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași anunță programul special al Revelionului Ieșenilor 2025, un eveniment care își...

Revelionul ieșenilor 2025. Artiștii care vor urca pe scenă