Șapte comune din județul Vaslui se confruntă, de mai mulți ani, cu lipsa medicilor de familie.
Spre exemplu, în Mălușteni și Poienești nu este niciun medic de familie, deși sunt două comune care au peste 2000 de locuitori.
Conform datelor oficiale, peste 13.000 de vasluieni sunt puși pe drumuri atunci când au o problemă de sănătate, fiind nevoiți să apeleze la medicii de familie din alte localități decât cele de domiciliu.
Cum medicii tineri refuză să vină la Vaslui, mai ales dacă este vorba despre o activitate în mediul rural, se anticipează o acutizare a crizei de medici, după cum a declarat directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlada: ”La această dată, în județul Vaslui asistența medicală primară este asigurată de un număr de 138 de medici de familie, dintre care 24 de medici sunt pensionari, dar își continuă activitatea. Aș adăuga faptul că în următorii 3 ani, la acești 24 de pensionari se vor mai adăuga încă 21 de medici care vor avea acest statut, ceea ce va face dificilă asigurarea asistenței medicale primare în județul Vaslui. În prezent avem șapte comune fără medic de familie, majoritatea comunelor sunt din zona Bârladului. Aici populația este asigurată și primește asistență medicală primară de la medici din comunele care dispun de medici sau de medici din municipiul Bârlad.”
Corespondentul Radio Iași, Vasile Geles, ne-a informat că situația este gravã în toatã țara, nu doar în județul Vaslui. De aceea, spun autoritățile sanitare, primarii ar putea interveni prin oferirea de facilități tinerilor medici.