Perioada de înscrieri la cea de a XXVIII-a ediţie a Salonului Naţional de Fotografie Fotogeografica se prelungește până pe data de 6 august 2024
Publicat de Andreea Drilea, 1 august 2024, 10:54
Comunicat de presă
prelungiri perioadă înscriere
FOTOGEOGRAFICA 2024
Perioada de înscrieri la cea de a XXVIII-a ediţie a Salonului Naţional de Fotografie Fotogeografica se prelungește până pe data de 6 august 2024.
Înscrierile se pot efectua în continuare on-line, pe www.fotogeografica.ro, cu lucrări în cele trei secţiuni ale concursului: patrimoniu cultural, peisaj natural și wildlife, la categoriile elevi/studenți și open (fără limitare de vârstă).
Patrimoniu cultural: aşezări, gospodării, construcţii, ocupaţii tradiţionale, meşteşuguri, datini și obiceiuri;
Peisaj natural: substrat gelogic, relief, vegetaţie, apă, sol, faună, fenomene naturale;
Wildlife: aspecte de viață sălbatică; specii faunistice în habitatul natural; sunt excluse fotografiile cu animale în captivitate.
Jurizarea lucrărilor se realizează între 15 – 25 august 2024, iar anunţarea rezultatelor se va face în data de 15 octombrie 2024, cu ocazia vernisajului Salonului Naţional de Fotografie Fotogeografica 2024.
Concomitent, vor avea loc o serie de evenimente complementare și conexe cu teme din domeniul ştiinţei, culturii sau sportului, conferințe și seminarii, activități de informare și conștientizare publică.
Componența juriului este următoarea:
Secțiunea patrimoniu cultural: Ana Dumitru, Codrin Anton, Grigore Roibu;
Sectiunea peisaj natural: Daniel Bălțat, Daniel Mîrlea, Zoltán Gergely Nagy;
Secțiunea wildlife: Alexandra Ion, Gabriel Șerban, Silviu Matei;
Președinte de onoare: Cristian Lascu.
Se vor acorda câte trei premii, pentru fiecare dintre cele două secţiuni, la fiecare din categoriile anunțate. Acestea constau în programe şi tabere tematice (Romania Student Tour), workshop-uri în arii protejate.
Acţiunea este derulată de Casa de Cultură a Studenților București, sub egida Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, cu sprijinul deosebit al Bibliotecii Naționale a României.
Fotogeografica este cea mai importantă manifestare la nivel naţional din domeniul concursurilor de fotografie pentru tineret, având ca tematică promovarea valorilor naturii, a culturii şi tradiţiilor româneşti. Este un brand consacrat și are până în prezent, un palmares impresionant, fiind una dintre cele mai longevive acțiuni cultural-educative din România.
Coordonator Fotogeografica,
Paul Bordaș