Iaşi: Un adult şi un minor sunt cercetaţi într-un dosar penal privind traficul de droguri de risc
Publicat de Andreea Drilea, 1 august 2024, 19:10
Un adult şi un minor sunt cercetaţi într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de instigare şi complicitate la introducere în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc, a informat, joi, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Potrivit anchetatorilor, minorul a fost prins în flagrant în timp ce ridica de la o firmă de coletărie un pachet trimis din Spania, în care se afla ascunsă printre diverse produse alimentare cantitatea de aproximativ 100 grame canabis, destinată vânzării, porţionată în 77 de punguliţe.
‘Din cercetările efectuate în cauză a reieşit că, la instigarea coinculpatului în cauză, un suspect a expediat cantitatea de drog de risc, în scopul comercializării acesteia către consumatori de pe raza oraşului Hârlău şi a localităţilor învecinate’, precizează DIICOT.
Procurorii şi poliţiştii au efectuat două percheziţii domiciliare, fiind descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă.
Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 ore iar procurorii au înaintat dosarul Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă a adultului şi arestarea la domiciliu a minorului, pentru o perioadă de 30 zile.
Activităţile de urmărire penală au fost realizate împreună cu poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)