Profesorul ieșean Gheorghe-Ilie Fârte, pentru al patrulea an, călător pe Via Transilvanica: ”cred că se creează un fel de dependență. Dacă ai făcut destul de des anumite lucruri, nu te mai poți lipsi de ele”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (4.08.2024)

Publicat de hdaraban, 4 august 2024, 23:11 / actualizat: 8 august 2024, 9:24

Călătoriile pot însemna realizarea unor legături profunde între oameni, dar și cu natura. Toate acestea, dacă punem preț și pe poveștile pe care le aduc cei care iau la pas diferite itinerarii, trasee. Importante sunt destinația, modul în care o atingi, dar mai ales felul în care alegi să-ți deschizi sufletul, mintea către cele ce-ți ies în cale: peisaje, relief, localități, oameni.

Via Transilvanica le are pe toate acestea din belșug. Este traseul apreciat nu numai în țară, ci și peste hotare. Are o lungime totală de 1420 de kilometri. Începe la Mănăstirea Putna, străbate 10 județe, peste 400 de comunități și 12 situri incluse în patrimoniul mondial UNESCO și se termină la Drobeta Turnu Severin, în sud-vestul țării.

Străbătut în totalitate sau  pe anumite porțiuni, Via Transilvanica oferă experiențe deosebite. Confirmări în acest sens au fost oferite de domnul Gheorghe-Ilie Fârte, conferențiar doctor în cadrul Departamentului de Științe ale Comunicării și Relații Publice al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași.

Domnia sa, la ”Weekend cu prieteni” a povestit despre traseul ales în acest an, care a totalizat parcurgerea, în zece zile, a peste 250 de kilometri, între Sovata și Sighișoara. În interviu, invitatul a vorbit despre peisaje, despre localități și ospitalitatea oamenilor întâlniți pe drum.

Pe lângă starea de bine și sentimentul de beatitudine pe care le oferă călătoria pe Via Transilvanica, profesorul ieșean nu a putut să nu remarce decăderea comunităților săsești și nu numai a acestora, pe fondul prăbușirii demografice.   

El încheie dialogul cu concluzia că însăși călătoria ”creează un fel de dependență. Dacă ai făcut destul de des anumite lucruri, nu te mai poți lipsi de ele”.

Horia Daraban: De ce pe Via Transilvanica? Justificări?

Gheorghe-Ilie Fârte: Am fost motivat de colegul și prietenul meu Virgil Stoica. M-a rugat, m-a invitat, a insistat să îl însoțesc pe Via Transilvanica. Am acceptat. Acum 4 ani am pornit de la Putna, iar anul acesta, în al patrulea an, am pornit de la Sovata și am ajuns la Sighișoara.

Horia Daraban: O distanță totală de?

Gheorghe-Ilie Fârte: De 251,9 de kilometri, atâția ne-au ieșit în acest an.

Horia Daraban: În ce a constat pregătirea, având în vedere că nu ați fost la prima experiență?

Gheorghe-Ilie Fârte: Trebuie să-ți pregătești foarte bine îmbrăcămintea, încălțămintea și echipamentul. Trebuie să ai încălțările foarte bune, să fie moi, să fie cu două numere mai mari, fiindcă ți se umflă picioarele. Trebuie să ai o ținută lejeră, dar să fii pregătit și pentru ploaie. Trebuie să ai un rucsac pe care să nu-l încarci decât cu strictul necesar. Dacă ai depășit limita de 10 kilograme, fiecare gram în plus ți se va părea un kilogram. Dar îți trebuie și foarte multă hotărâre, foarte multă determinare. Sunt momente de oboseală, momente de epuizare, momente de descurajare. În medie, o etapă înseamnă cel puțin 25 de kilometri parcurși pe jos. Sunt declivități, ai de urcat, ai de coborât. Coborârile sunt mai dificile decât cățărările. Te întâlnești cu animale domestice care nu sunt foarte prietenoase cu străinii. Mă gândesc la câinii de stână, dar am învățat să ne descurcăm cu ei. Ne-am descurcat și cu un taur dintr-o cireadă de vite.

Evident, atunci când străbați pădurile este minunat, e răcoare, este umbră. E și riscul întâlnirii cu urșii. Noi am văzut doar iepuri de câmp, căprioare. Nu ne-am întâlnit cu niciun urs, deși am văzut multe urme ale urșilor. Am fost pregătiți, instruiți și pentru asemenea întâlniri, însă nu regret că n-am întâlnit urși.

Horia Daraban: Deci o experiență complexă, o experiență bogată. A fost la început, cu siguranță, euforia startului, începutului de drum, fără monotonie, tot traseul.

Gheorghe-Ilie Fârte: Da, dincolo de componenta geografică, componenta fizică, fiindcă atunci când faci un efort fizic susținut, ți se schimbă chimismul organismului, constați că ai un plus de adrenalină, ai o stare de euforie dată de această suprasolicitare, dar este și o experiență etnografică. Mi-a plăcut foarte mult că am trecut prin sate deosebite din Ținutul Secuilor, din Ținutul Sașilor. A fost o experiență etnografică extraordinară. Am văzut cum sunt amenajate în zonele respective satele, am văzut gospodăriile, am întâlnit și oameni, din nefericire, din ce în ce mai puțini. Am văzut cel mai pregnant fenomenul depopulării, al prăbușirii demografice. Sunt localități unde populația a scăzut cu peste 90%: de la 1500 de locuitori la 160 de locuitori, de la 800 de locuitori la 16 locuitori. Este dureros să vezi nu doar case, ci gospodării înecate în bălării, abandonate. Doare să vezi că a dispărut un mod de producție agricol.

Constați că puținii oameni îmbătrâniți din zonele respective nu mai au ocupații legate de agricultură, dar cu toate acestea, întâlnirile, discuțiile cu oamenii de acolo au fost extrem de edificatoare. Îmi amintesc că am discutat cu secui, de altminteri, foarte mândri de identitatea lor, fiindcă am văzut foarte multe steaguri secuiești puse la porți, puse la case, însă absolut toți oamenii pe care i-am întâlnit acolo au fost deschiși, au vorbit românește cu mine și unul dintre ei chiar mi-a spus ”Să treceți mai des pe la noi”. A fost o propoziție care m-a mișcat foarte mult.

Horia Daraban:  Deci Via Transilvanica, unește oamenii și este ca un fel de fereastră către aceste comunități, care, de altfel, sunt izolate de ceea ce înseamnă tumultul cotidian.

Gheorghe-Ilie Fârte: Îmi place să cred că Via Transilvanica poate să contribuie la regenerarea acestor zone, fie și prin deschiderea de pensiuni unde drumeții să poată înopta, unde să poată mânca. Am dormit la pensiuni obișnuite, însă am dormit și la cort. Am dormit și în locuințe particulare. La Jeica, de exemplu, anul trecut, ne-am cazat la o familie. Noi aveam un dormitor pus la dispoziție, ceilalți membri ai familiei dormeau în celelalte camere, împărțeau cu noi casa proprie. Experiențele au fost formidabile și masa a fost formidabilă. Eu sunt maramureșan de obârșie și mi-a plăcut să văd meniul din copilăria mea pus cu generozitate la dispoziția noastră, meniu stropit cu palincă, la Archita, în mod special, a fost dreasă cu trufe negre și țin să spun că este formidabilă.

Horia Daraban: Ce sentimente v-au încercat în aceste zile? Apropo, câte zile?

Gheorgeh Ilie Fârte: 10 zile, în total. În primul rând, o stare de beatitudine, tonus bun, dar pe de altă parte, am simțit și un pic de descurajare, văzând prăbușirea demografică din zonele respective. Statisticile pot fi foarte mincinoase, însă inserția în aceste zone, intri în contact fizic cu câmpurile năpădite de scaieți, pajiști care trebuie curățate, fiindcă sunt, ora actuală, compromise. Vezi zeci de case abandonate într-un sat, vezi că oamenii nu au mijloace de subzistență decât la nivel minimal. Deci aceste lucruri au răpit un pic din bucuria, beatitudinea experienței de drumeț pe Via Transilvanica.

Horia Daraban:  E ceva de învățat din astfel de călătorii, domnule profesor?

Gheorghe-Ilie Fârte: Mi-am dat seama că oamenii pot fi mai apropiați decât li se pare. Avem, de multe ori, o reținere, uneori chiar aversiune față de persoane foarte diferite, despre care cunoaștem foarte puține. Însă, habar n-am, poate și fiindcă eram drumeț, am intrat foarte ușor în contact cu oameni foarte diferiți, am putut să intrăm în dialog foarte simplu, foarte direct, cu respect, cu curtoazie. Și dacă ai aceste sentimente de deschidere, de empatie față de ceilalți, lucrurile merg foarte repede, foarte bine înaintează. Și iar mi-am dat seama de ospitalitatea oamenilor. M-am bucurat de această ospitalitate care nu s-a manifestat doar prin cazare, masă. A fost și atitudinea lor deschisă și faptul că mi-au împărtășit foarte multe despre ei, despre familiile lor, despre localitățile lor. Deci poți afla în zece zile mai mult decât ai putea afla din lecturi, din documentare în ani și ani de zile.

Horia Daraban: Localitățile cu istorie bogată, având în vedere dacă e să ne raportăm și la construcțiile istorice aflate acolo?

Gheorghe-Ilie Fârte: Evident, când intri în Ținutul Sașilor, vezi bisericile fortificate, Biserica fortificată de la Archita, Biserica fortificată de la Saschiz, plus Cetatea Țărănească de la Saschiz, plus Biserica fortificată de la Criț. Deci ai o rezonanță istorică, ai o tradiție, însă, pe de altă parte, intrând în bisericile respective, văzând și pozele, aflând și mai multe despre viața lor, constați ce drame cumplite s-au petrecut acolo. În Al Doilea Război Mondial și după, au fost schilodite aceste comunități săsești. Au murit mulți în război, au fost deportați foarte mulți în Rusia din zonele respective. Am văzut plăci comemorative cu numele lor, cu numărul de casă unde locuiau. Este dureros să vezi că, dintr-o familie, de la un număr de casă, au fost luați patru oameni și deportați în Siberia. Cea mai tânără era o adolescentă de 17 ani și foarte mulți au murit acolo.

Probabil, această schilodire a lăsat urme și de aceea au plecat în anii ’80, în masă, din România în Germania Federală. Deci e dureros să vezi cum acele comunități extrem de înfloritoare au fost devastate și au dispărut. Puținii locuitori care au rămas nu au legătură cu cultura săsească tradițională. Evident, sunt fundații care mai încearcă să renoveze niște biserici și, eventual, niște case, însă ceea ce este mai prețios acolo s-a pierdut pentru totdeauna. Este acel tip de comunitate care radia și care sunt sigur că a influențat și pe românii și pe alte naționalități din jur.

Horia Daraban: Ați spus în acest an punct călătoriei la Sighișoara, veți mai reveni pe Via Transilvanica?

Gheorghe-Ilie Fârte: Cu siguranță, vrem să ajungem la Drobeta Turnu Severin. Noi, de la an la an, am tot mărit etapele. În primul an, am făcut drumul doar de la Putna la Vatra Dornei. După aceea, distanțele s-au mărit. Acum, am putut să înnădim zece etape. Dorim să ajungem la Drobeta Turnu Severin, chit ca amândoi, și eu și Virgil, suntem mai aproape de 60 de ani decât de 50 de ani și ne mai propunem și alte drumeții. Anul viitor, vrem să facem El Camino portughez. Cred că se creează un fel de dependență. Dacă ai făcut destul de des anumite lucruri, nu te mai poți lipsi de ele.

Horia Daraban: Pasiune combinată cu dependență?

Gheorghe-Ilie Fârte: Pasiune, dorința de a te reatașa de anumite comunități locale, de anumiți oameni, de a experimenta ceva nou. N-am dormit două nopți în aceeași localitate. Plus, starea de bine pe care o capeți în urma efortului fizic, chiar dacă, la început, mai scârțâie o încheietură sau mai apar niște bășici. Culmea, și aceste mici suferințe trecătoare contribuie la acea stare beatitudine pe care am pomenit-o la început.

Varianta audio a dialogului: