Botoşani: 14 persoane evacuate dintr-un bloc, în urma unui incendiu
Publicat de Andreea Drilea, 28 august 2024, 18:45
Locatarii unui bloc din municipiul Botoşani au fost evacuaţi, miercuri seară, în urma unui incendiu izbucnit în bucătăria unui apartament situat la etajul al doilea al imobilului, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.
Potrivit acestora, la faţa locului au ajuns patru autospeciale de stingere, un echipaj de descarcerare, două ambulanţe SMURD şi o ambulanţă din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
’14 persoane aflate la etajele inferioare au fost evacuate preventiv. Două persoane care au suferit arsuri uşoare la nivelul feţei şi membrelor superioare, care au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. De asemenea, o a treia persoană a suferit un atac de panică şi a primit îngrijiri medicale la faţa locului, în timp ce o altă femeie, aflată la etajul patru, netransportabilă, a fost monitorizată de un echipaj medical în propria locuinţă, tot în urma unui atac de panică’, au precizat oficialii ISU.
Incendiul a fost lichidat în aproximativ 15 minute. Cauza probabilă a incendiului este încă în curs de stabilire.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)