Botoşani: Proiectil de artilerie descoperit în timpul unor lucrări de modernizare a unui drum judeţean
Publicat de Andreea Drilea, 2 septembrie 2024, 18:54
Un proiectil de artilerie a fost descoperit, luni, în timpul unor lucrări de modernizare a unui drum judeţean din Botoşani, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.
Potrivit acestora, muncitorii au conştientizat pericolul şi au cerut imediat ajutorul autorităţilor.
‘La caz s-au deplasat pirotehnicienii din cadrul ISU Botoşani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că este vorba despre un proiectil de artilerie, calibrul 85 mm, descoperit pe timpul lucrărilor de modernizare, pe acostamentul DJ 291K, Lozna – Talpa. Circulaţia rutieră a fost oprită de poliţişti până ce elementul a fost ridicat, transportat şi depozitat în siguranţă, în poligonul militar de la Copălău, urmând să fie distrus’, au precizat oficialii ISU Botoşani.
Specialiştii atrag atenţia asupra faptului că ‘muniţia neexplodată este foarte periculoasă şi de aceea oamenii trebuie să ştie ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice ce seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartuşe sau altele asemănătoare’.
‘În primul rând, nu trebuie să le atingă sau să le lovească, indiferent dacă sunt parţial îngropate în pământ sau se află la suprafaţă. Nu trebuie să le ridice pentru că nu au de unde să ştie în ce stadiu se află acestea. Dacă nu sunt siguri ce fel de obiecte sunt, nu trebuie să le taie şi nici să le folosească pentru improvizarea unor unelte sau ornamente’, au mai transmis reprezentanţii ISU Botoşani.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro – imagine ilustrativă)