Mai multe unități de învățământ din județul Iași nu sunt pregătite să primească elevii în noul an școlar
Publicat de Andreea Drilea, 9 septembrie 2024, 08:09
Județul Iași este singurul județ din țară care și-a păstrat populația școlară: peste 135 de mii de elevi.
În județ sunt 13 mii de cadre didactice arondate la 210 unități didactice, juridice, de învățământ. 88% dintre școli au primit autorizație sanitară.
Inspectoratul Județean a trimis o solicitare Ministerului Educației pentru suplimentarea cu 130 a numărului de norme didactice în contextul în care în județul Iași au fost construite creșe, grădinițe și școli gimnaziale, după cum a declarat șefa ISJ, Luciana Antoci.
Pe de ală parte, elevii Colegiului Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași vor învăța în primele două luni ale noului an școlar în tura de după amiază în spațiile didactice de la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” și se așteaptă ca până la 1 noiembrie lucrările la școala modulară să fie definitivate.
Mai multe școli din județul Iași nu sunt pregătite să primească elevii în noul an școlar, după cum relatează redactorul nostru, Constantin Mihai: ”O problemă deosebită este la Andrieșeni, proiect tehnic finalizat. Din păcate, este un litigiu pe rol, La Brăești, elevii vor fi relocați. În localitățile Dumești, Fântânele, Popricani, Tansa și Țibana sunt proiecte depuse, până la urmă vor scăpa de toaleta neconformă. La Roșcani sunt două corpuri de clădiri și acolo este un litigiu pe rol. Localitatea Lungani stă cel mai bine are un proiect depus la Compania Națională de Investiții. Cele mai multe și mai mari șantiere sunt în municipiul Iași. De departe cea mai mare investiție din țară, nu doar din județ, este la Colegiul Pedagogic ”Vasile Lupu”. Se consolidează două corpuri de clădiri, amândouă monumente istorice. Valoarea proiectului prin PNRR depășește 75 de milioane de lei. Școala modulară va fi terminată de asamblat în luna octombrie. În primele două luni cei peste 800 de elevi de la Colegiul Pedagogic vor învăța după-amiaza la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi. Al doilea proiect mare la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, consolidări trei corpuri de clădiri, plus construire a unui nou corp pentru 8 săli de clase, valoarea investiției 22 de milioane de lei. De asemenea, șantiere consolidări noi corpuri de clădiri la Colegiul Național ”Garabet Ibrăileanu” și Liceul ”Miron Costin”. În total sunt 24 de proiecte de reabilitări termice de clădiri. Valoarea totală – 130 de milioane de lei.”
(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)