Mai multe gospodării din municipiul Bacău au fost inundate în urma ploilor torenţiale
Publicat de Andreea Drilea, 14 septembrie 2024, 09:52
Mai multe gospodării din municipiul Bacău au fost inundate în urma ploilor torenţiale, a informat, sâmbătă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Au fost inundate 10 locuinţe, şapte curţi, patru subsoluri de blocuri şi incintele a doi operatori economici.
Pompierii au acţionat şi pentru degajarea apei de pe cinci străzi inundate.
‘Efectele fenomenelor hidrometeorologice s-au produs în municipiul Bacău şi în comunele Hemeiuş, Măgura, Letea Veche, Nicolae Bălcescu şi Filipeşti. În teren au fost angrenaţi 33 de pompieri militari ce au încadrat 11 autospeciale’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, sergentul major Ema Tereş.
Judeţul Bacău este sub avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată şi averse torenţiale. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro