Iași: Judecătorii au desființat mai multe probe existente în dosarul ”Veranda”, în care principalul inculpat este primarul Mihai Chirica
Publicat de gabrielarotaru, 25 septembrie 2024, 12:08
Dosarul „Veranda”, în care principalul inculpat este primarul Iașiului, Mihai Chirica, se poate întoarce la procurorii DIICOT.
Avocatul edilului, Daniel Atasiei, a precizat că, în cadrul ultimei ședințe de la Curtea de Apel Iași, judecătorii au desființat mai multe probe existente la dosar. El a subliniat că DIICOT nu ar fi avut competența necesară să instrumenteze acest caz.
Daniel Atasiei: Practic, au fost desființate mai multe acte de procedură, mai multe ordonanțe, s-au constatat aspecte de necompetență ale procurorului, au fost excluse probe de la dosar. Această încheierer, pactic, ca procedură, urmează să fie comunicată către DIICOT, către organul care a emis rechizitoriul și DIICOT-ul în termen de 5 zile va trebui să își precizeze un punct de vedere și, cel mai important, să spună dacă își menține dispoziția de a fi trimiși în judecată inculpații sau își retrage dosarul la Parchet pentru a completa/reface urmărirea penală. Din punctul meu de vedere, în maniera în care au fost stabilite lucrurile de către judecătorul de cameră preliminară, acest dosar n-ar putea începe judecata și ar trebui să se întoarcă la Parchet.
În dosarul „Veranda”, primarul Mihai Chirica a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, fals intelectual și participare la infracțiunea de abuz în serviciu.
Rechizitoriul arată că 20 de inculpați, inclusiv Mihai Chirica, au comis fraude în urbanism, permițând, în 2019, supraetajarea Halei Centrale. Toate acestea, în condițiile în care, cu trei ani mai devreme, tot
Primăria respinsese o astfel de solicitare. (Radio Iași/ Constantin Mihai/ FOTO diicot.ro)