Deschiderea anului universitar 2024-2025 la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași
Publicat de gabrielarotaru, 30 septembrie 2024, 17:33
Astăzi a avut loc ceremonia de deschidere a noului an academic la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.
Festivitatea de deschidere s-a desfășurat în Sala Caudella, de la Casa Balș. Au participat cadre didactice, studenți și absolvenți. Printre invitați, s-au aflat rectorul Universității „Al. I. Cuza”, prof univ dr. George Maha și prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, prorector la Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi”.
Rectorul Universității ieșene de Arte, prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță, a spus că instituția pe care o conduce se află în cel mai bun moment al său din punct de vedere academic, al cercetării artistice și științifice și din punct de vedere al creației.
Aurelia Bălăiță: Anul acesta începem la capacitate maximă. Este anul în care avem cei mai mulți studenți în universitate de până acum, avem și infrastructura în modernizare. Este, credem noi, cel mai bun moment și din punct de vedere academic și din punct de vedere al cercetării artistice și științifice și din punct de vedere al creației artistice. Într-adevăr, pășim în cel de-al 165-lea an de existență. Vom împlini 165 de ani în octombrie anul viitor și ne propunem pentru aceasta să facem o pregătire pe toate planurile, pentru ca atunci când, la Iași, se va desfășura și Consiliul Național al Rectorilor și vom avea foarte mulți invitați de seamă și din țară și din străinătate, din mediul universitar și cultural și economic, va sta tot acest an sub această emblemă a viitoarei sărbătoriri a universității.
(Radio Iași/ Ioana Soreanu/ FOTO radioiasi.ro)