Ascultă Radio România Iași Live

Record de proiecte câștigate de Politehnica ieșeană pe linia „Primul student din familie”: buget de 50 de milioane de lei pentru 8 proiecte

Record de proiecte câștigate de Politehnica ieșeană pe linia „Primul student din familie”: buget de 50 de milioane de lei pentru 8 proiecte

Publicat de Andreea Drilea, 7 octombrie 2024, 12:17

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a reușit să obțină un număr record de proiecte în cadrul liniei de finanțare „Primul student din familie”, din cadrul Programului Educație și Ocupare. Doar trei universități din țară au obținut finanțare pentru 4 proiecte în cadrul acestui apel, iar TUIASI este una dintre acestea, singura din Iași. Totodată, pe componenta stagii de practică din același apel, Politehnica ieșeană este singura instituție de învățământ superior din Moldova care a câștigat 4 proiecte.

Suma totală de finanțare a acestor proiecte, incluzând cele de care vor beneficia unii parteneri, este de peste 50 de milioane de lei. Proiectele din seria „Primul student” au valori totale cuprinse între 7,8 și 7,9 milioane de lei, în timp ce fiecare dintre cele patru proiecte care vizează stagiile de practică pornesc de la 4,6 milioane și ajung la peste 4,9 milioane de lei.

„TUIASI are ca strategie de dezvoltare asigurarea accesului la educație de calitate oricărui tânăr care își dorește acest lucru, indiferent de mediul din care provine. Discriminarea de orice fel nu își are locul în mediul academic. Universitatea face toate eforturile pentru a reduce abandonul școlar, astfel încât orice tânăr cu pregătire inginerească să poată contribui la mai binele societății. Pregătirea viitorilor ingineri nu se poate face doar teoretic, ci e nevoie ca ei să vadă și să simtă legătura dintre teorie și practică”, a declarat conf. univ. dr. ing. Ionuț Ovidiu Toma, prorector responsabil cu cercetare științifică la universitate.

La nivel național, Ministerul Educației a anunțat că a dublat bugetul pentru proiectele din sfera „Primul student din familie”, ajungând la o valoare totală, pe țară, de 104 milioane de euro. În total, 68 de proiecte au fost aprobate pentru finanțare, în colaborare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Scopul ministerului a fost ca 10.000 de elevi, care n-ar fi avut altfel resursele financiare, să poată urma studii superioare, în special în regiunile mai puțin dezvoltate ale țării.

„Legăturile dintre mediul academic și cel de afaceri se pot menține și consolida și prin proiecte comune de practică pentru viitorii ingineri, astfel încât aceștia să acumuleze și deprinderi practice. TUIASI este singura instituție din Moldova care a câștigat câte patru proiecte pe fiecare apel, însumând un total de peste 50 milioane de lei în fonduri atrase în universitate ce vor fi utilizate pentru asigurarea unei bune pregătiri inginerești”, a completat conf. univ. dr. ing. Ionuț Ovidiu Toma.

Conform Ministerului Educației, există trei tipuri de măsuri în proiectele din acest apel:

  • Măsuri de tip „punte” pentru a facilita tranziția de la liceu la universitate, cum ar fi sprijinul pentru elevii cu risc de a nu promova Bacalaureatul sau proveniți din promoțiile anterioare. Aceste măsuri cuprind consilierea elevilor privind programele de studiu din universități și promovarea ofertelor educaționale în liceele cu o rată scăzută de participare în învățământul superior.
  • Măsuri de prevenire a abandonului universitar: prin crearea unor mecanisme de identificare și monitorizare a nevoilor studenților în cadrul Centrelor de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC), studenții cu risc de abandon vor primi sprijin pentru a-și continua studiile. Vor fi implementate programe remediale pentru cei cu dificultăți în învățare, iar cheltuielile pentru cazare și masă vor fi susținute pentru a facilita accesul la educație.
  • Accesibilizarea învățământului superior pentru studenții cu dizabilități: prin achiziționarea de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente educaționale accesibilizate, universitățile vor asigura accesul fizic și digital al studenților cu dizabilități. De asemenea, vor fi oferite servicii de suport, precum interpreți și tehnologii de ajutorare, și consiliere personalizată pentru acești studenți.
Etichete:
UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei
Fapt divers luni, 25 noiembrie 2024, 11:07

UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a câștigat proiectul „Corpul R: Reabilitarea sustenabilă pentru spații moderne de...

UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei
UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani
Fapt divers luni, 25 noiembrie 2024, 11:06

UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru...

UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani
Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași
Fapt divers vineri, 22 noiembrie 2024, 07:35

Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași

Ziua Națională a României, 1 decembrie 2024, va fi marcată şi prin deschiderea amenajărilor specifice organizate de Primăria Municipiului...

Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași
Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii
Fapt divers joi, 21 noiembrie 2024, 12:05

Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova a organizat, în perioada 1 octombrie – 5 noiembrie 2024, Concursul Național de Scurte...

Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii
Fapt divers joi, 21 noiembrie 2024, 11:57

Au început înscrierile pentru Concursul Cangurașul matematician

21 Noiembrie, București Asociația Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație (IDEE) are plăcerea de a anunța deschiderea...

Au început înscrierile pentru Concursul Cangurașul matematician
Fapt divers marți, 19 noiembrie 2024, 17:31

Bacău: Tânăr rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Glăvăneşti, a fost rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat, a informat,...

Bacău: Tânăr rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat
Fapt divers luni, 18 noiembrie 2024, 08:28

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România.     Luni,...

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România
Fapt divers vineri, 15 noiembrie 2024, 12:46

„Povești în zbor cu zmeie și zei” – un nou atelier D.I.C.E. la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, prin Secția Mediere culturală, Proiecte, Marketing și cu sprijinul activ al Muzeului Etnografic al...

„Povești în zbor cu zmeie și zei” – un nou atelier D.I.C.E. la Palatul Culturii