Alexandru Strugariu, cercetăror ieșean, specialist în herpetologie: ”restrângerea habitatelor este, cu siguranță, amenințarea principală cu care se confruntă speciile de amfibieni și reptile”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (29.09.2024)
Publicat de hdaraban, 29 septembrie 2024, 23:59 / actualizat: 8 octombrie 2024, 14:04
Pot trezi curiozități intense sau repulsie puternică sau, cum e cazul invitatului, pasiune veritabilă, ce duce la studiu și cercetare științifică aprofundate. Uneori, avem ocazia să le fotografiem, despre ele, le citim din atlasurile zoologice celor mici. Ba mai mult, ne animăm atunci când, la o grădină de profil, le vedem expuse publicului larg. Așa că, oricum am da-o, ne sunt aproape.
Confirmări la toate acestea au fost oferite de Alexandru Strugariu, doctor în biologie la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, totodată cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare al instituției de învățământ superior; așadar, cu preocupări academice serioase în ceea ce privește amfibienii și reptilele.
În interviul realizat de Horia Daraban, invitatul a vorbit despre miturile care ”hrănesc” fobia și fricile față de șerpi, dar a prezentat și particularitățile pentru zona Moldovei în ceea ce privește populațiile unor specii.
În acest sens, cercetătorul a expus concluziile unui studiu privind descoperirea, pentru prima dată, a subspeciei ”vipera berus Nikolski” în estul României, la est de Siret, în județele Botoșani, Iași, și Galați.
Mai mult decât atât, plecând de la pericolul restrângerii habitatelor, Alexandru Strugariu a vorbit despre o specie emblematică pentru regiunea Moldovei, ”vipera de stepă moldavă” sau ”vipera ursinii Moldavica”, un șarpe endemic din estul României și care, în afară de județul Tulcea, se găsește doar în județul Iași, în Rezervația Valul lui David și în situl Natura 2000, Dealul lui Dumnezeu.
La toate acestea, au fost adăugate poveștile lui Mocoveață și Portocală, doi șerpi de porumb, care sunt prietenii copiilor la diferitele acțiuni organizate de Grupul Herpetologic ”Moldavica”.
Horia Daraban: Unii ar putea întreba ce s-a întâmplat în copilăria ta, de ai o asemenea pasiune legată de șerpi, șopârle și alte astfel de vietăți?
Alexandru Strugariu: Totul a început în jurul vârstei de 3 ani, când mama mea mi-a cumpărat un set de cărți de joc numit ”Animale din continente” și am avut surprinderea, în urmă cu niște ani, să descopăr că încă se comercializează și l-am cumpărat și eu pentru fiica mea cea mare. Este o serie de cărți de joc, să zicem, fiecare carte având un animal și animalul meu preferat, la vârsta respectivă, era pitonul roșu, deci o specie de șarpe originale din Asia de Sud-Est. Nu aveam Atlas Zoologic acasă. Aveam o vecină care era profesoară de istorie și mergeam la ea cu regularitate pentru a studia Atlasul Zoologic și de acolo mi-am nutrit pasiunea pentru dinozauri și pentru reptilele actuale.
Horia Daraban: Apropo de ceea ce spuneam în introducerea dialogului nostru, teamă, repulsie, cum se scapă de aceste sentimente? Poate și un sfat în acest sens.
Alexandru Strugariu: Cel mai bine este să învățăm să le cunoaștem. În primul rând, da, oamenii se tem foarte frecvent de lucrurile pe care nu le înțeleg, nu le cunosc.
Horia Daraban: Foarte multe prejudecăți.
Alexandru Strugariu: Exact, există și foarte multe prejudecăți cu surse variabile, inclusiv din poveștile biblice, în care șarpele este portretizat ca fiind o ființă malefică și care nu merită încredere. În folclor, există numeroase mituri și legende, majoritatea neavând vreo legătură cu realitatea privind obiceiurile acestor animale și pericolul pe care îl reprezintă. Îmi amintesc, în liceu, colecționasem doar din întâlnirile mele personale cu oameni prin țară câteva zeci de mituri despre reptile; de exemplu, o poveste cu șerpii care beau lapte direct de la ugerul vacii am auzit-o de la două rude mai îndepărtate, care mi-au zis că au văzut cu ochii lor lucrul ăsta în copilărie. Evident, că nu se întâmpla așa ceva. Șerpii nu beau lapte și ce e surprinzător este că mitul acesta cu șerpi care beau lapte de la ugerul vacii nu este restricționat geografic în România sau în Europa.
Există în America un grup de șerpi numiți popular șerpi de lapte, milk snakes, neveninoși, foarte frumos colorați și și-au primit această denumire populară întocmai în urma unor astfel de mituri.
Acum, nu-i totul atât de rațional în ceea ce privește frica noastră față de șerpi. La originile speciei noastre, am avut de-a face cu șerpi foarte periculoși, pentru că sunt foarte multe specii critice, care sunt foarte greu de văzut și dacă, deși șerpii nu atacă niciodată neprovocați, nu există așa ceva, dar atunci când este călcat, atunci unele exemplare, fie că este vorba despre o specie veninoasă sau neveninoasă, se va apăra. Cu siguranță am evoluat încă din fașele speciei noastre, să zicem, să putem recunoaște mai bine speciile astea, pentru că ele prezentau un pericol. De exemplu, cobrele scuipătoare au colții ușor modificați și poți să scuipe venin, să zicem.
Și sunt specii atât în Africa cât și în Asia care fac lucrurile astea. O lucrare publicată relativ recent arată că momentul estimat în care au evoluat grupele acestea de cobre, care scuipă venin, coincide cu apariția primelor specii de hominizi bipezi și cel mai probabil evoluția acestui comportament, de a proiecta venin, a apărut ca un răspuns evolutiv la prezența oamenilor. Deci avem o relație foarte strâns legată oamenii și șerpii, de-a lungul istoriei noastre evolutive.
Horia Daraban: Din Africa, din Asia mergem în România. Are diversitate țara noastră la acest capitol al amfibienilor, al reptilelor?
Alexandru Strugariu: Avem o diversitate relativ ok pentru Europa. Europa nu este un ”hotspot” neapărat al diversități în ceea ce privește herpetofauna, fauna de amfibieni și reptile. România stă relativ ok, mai ales dacă ne comparăm cu țările din Europa de Vest sau Europa de Nord, Europa Centrală. În schimb, zonele cu diversitatea cea mai mare sunt peninsule sudice, Balcanică, Italică și Iberică. În România, avem 23-24 de specii de reptile, în funcție de cum le clasificăm și avem 18 specii de amfibieni. Recent, am publicat și prima carte de popularizare despre amfibieni și reptile din România, din 1969. Cartea noastră este publicată în 2023. Primul autor este Tiberiu Sahleanu, lucrează, acum, la Institutul de Biologie București al Academiei Române și Iulian Gherghel, care este coleg cu mine, la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”.
Horia Daraban: Între lucrarea din anii ‘60 și lucrarea voastră apărută în 2023 apar noutăți?
Alexandru Strugariu: Da, apar niște noutăți. Spre exemplu, în anul 2010 am publicat un articol arătând pentru prima dată prezența subspeciei ”vipera berus Nikolski” în estul României, la est de Siret cel puțin, deci în județele Botoșani, Iași, dar și în Galați avem o observație recent.
Deci avem o subspecie sau specie de viperă, care, de fapt, din Uniunea Europeană, trăiește doar aici, din câte știm momentan. Deci avem confirmare și genetică că ele sunt, Vipera lui Nikolski, la est de râul Siret.
Horia Daraban: Care sunt pericolele la adresa reptilelor, la adresa amfibienilor?
Alexandru Strugariu: Restrângerea habitatelor este, cu siguranță, amenințarea principală cu care se confruntă speciile de amfibieni și reptile. Și aici pot vorbi și în cunoștință de cauză despre altă specie emblematică din Moldova. din estul României. E vorba despre ”vipera de stepă moldavă”, ”vipera ursinii Moldavica”, care este o subspecie endemică din estul României.
Vipera de stepă este, deja, una dintre cele mai vulnerabile specii de șerpi din Europa, iar vipera de stepă moldavă este prezentă doar în județul Iași și în județul Tulcea. În Moldova, o întâlnim doar în câteva habitate mici, fragmentate de lângă Iași: Rezervația Valul lui David și situl Natura 2000, Dealului Dumnezeu. Ambele sunt în apropierea orașului și ambele habitate, dar în special Dealul lui Dumnezeu, sunt foarte afectate constant de activitățile antropice, în special de extinderea terenurilor agricole, de lipsa unui management adecvat.
Noi, în 2013, eram foarte fericiți că am reușit să găsim un petic de habitat mai mare, un habitat stepic. În 2014, când a mers în primăvară să verificăm ce mai face noua subpopulație, să zicem, descoperită, am rămas surprinși că a fost arată o porțiune de vreo 30 de hectare din habitatul respectiv. Avea probabil vreo 100 de hectare.
Horia Daraban: Aveți întâlniri cu copiii, cu elevi, cu publicul larg și, în acest context, vă întreb cine sunt Portocală și Morcoveață?
Alexandru Strugariu: Sunt doi șerpi de porumb pe care noi îi deținem în sediul asociației noastre, Grupul Herpetologic ”Moldavica”, sediu care este și laboratorul nostru de ecologie terestră și herpetologie din cadrul Facultății de Biologie din Iași. Portocală este o femelă adultă, am primit-o donație de la un foarte cunoscut crescător de reptile din România.
Morcoveață are o poveste mai interesantă. A fost prins în Iași de către un voluntar de-al nostru, student la Facultatea de Biologie, Cătălin Petreanu. Șarpele a fost văzut în zona Nicolina, plimbându-se printre blocuri. Deci, cel mai probabil, a evadat din casa cuiva care îl deținea ca animal de companie și a fost identificat și capturat dintr-o scară de bloc, într-un final, de Nicolina și stă împreună cu Portocală. Și au produs împreună deja două serii de pui.
Horia Daraban: Și cei doi șerpi, cumva, sunt prietenii copiilor, elevilor pe care ei întâlniți în acțiunile voastre.
Alexandru Strugariu: Da, desigur, relativ regulat organizăm sau contribuim la evenimente organizate de alte entități cu scopul de a educa publicul larg. Am mers la Noaptea Cercetătorilor, de exemplu. Asociația noastră a împlinit 10 ani anul acesta de când este fondată și avem un istoric destul de bun în sensul ăsta.
Horia Daraban: Apropo, cum reacționează copiii când pun una pe șerpi?
Cei mai mulți copii sunt fascinați, sunt încântați și sunt foarte deschiși, foarte fericiți să interacționeze cu șerpii. Pentru majoritatea, e prima dată când interacționează cu reptile. Cu siguranță, sunt mai multe prejudecăți în rândul celor mari decât în rândul celor mici.
Horia Daraban: Pentru că am pomenit de cei doi șerpi, Portocală și Morcoveață, au personalități diferite?
Alexandru Strugariu: Da, cu siguranță. Asta e interesant, majoritatea herpetologilor subestimează nivelul de variabilitate al personalități acestor animale, nivelul capacităților cognitive ș.a.m.d. Din păcate, un subiect care nici măcar în fașă nu se află. Studiile privind abilitățile cognitive și inteligența șerpilor abia au început să se facă. Chiar acum, ultimul lot de pui Morcoveață și Portocală, ei au produs 18 pui vara aceasta, a ajuns la un student la master din București și vor lua parte la un experiment non-invaziv, bineînțeles, în care jumătate din pui vor fi crescuți în niște cutii foarte, foarte simple și jumătate vor fi crescuți în niște terarii mai spațioase și cu mai multe facilități. Ulterior, vom face niște teste de cogniție ca să se demonstreze modul în care condițiile de creștere le influențează sau nu capacitățile lor cognitive.
Horia Daraban: Dintre cei doi șerpi, care este mai îndrăzneț, care este mai timid?
Alexandru Strugariu: Portocală este, cu siguranță, mai cuminte. Morcoveață cred că a și mușcat o dată pe studentul care l-a capturat. Dar, nu vă faceți griji. E vorba despre un șarpe pe total inofensiv. Mușcătura este abia sesizabilă.
Horia Daraban: La finalul dialogului nostru, o curiozitate legată de șerpi și care să schimbe, într-un fel, percepția publicului.
Alexandru Strugariu: Șerpii cu clopoței, care sunt niște vipere din America, sunt niște mame foarte bune. Puii de șerpi cu clopoței locuiesc cu mama cel puțin prima săptămână de după naștere. Inclusiv la anumite specii, se adună mai multe femele în aceeași zonă și nasc împreună, în același timp. Au un obicei interesant, care a fost observat: femelele formează un cerc din corpul lor în care se acumulează apă și au fost fotografiați puii lor, care beau apă din bolul format din corpul mamelor lor.
Horia Daraban: Deci sentimentul matern, foarte puternic?
Alexandru Strugariu: Da, deci există și lucrul acesta. Inclusiv pentru noi, care lucrăm cu animalele astea de o viață, avem surprize foarte interesante, din ce în ce mai des.
Varianta audio a interviului: