Dumitru Pintileasa, speolog sucevean, impresii din măruntaiele Terrei: ”e superb să ajungi să vezi ce poate modela apa și pe sub pământ”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (6.10.2024)
Publicat de hdaraban, 6 octombrie 2024, 23:59 / actualizat: 9 octombrie 2024, 16:52
”O călătorie spre centrul pământului” este titlul cărții scrise de faimosul Jules Verne, în urmă cu aproximativ 150 de ani. Între timp, povestirea fantastică se regăsește astăzi într-un domeniu, într-o știință aparte: speologia, studierea formelor de relief carstice.
Desigur, în favoarea performanțelor speologiei românești, poate fi invocată și tradiția, faptul că Emil Racoviță, renumit biolog născut la Iași, este cel care a înființat, imediat după Primul Război Mondial, la Facultatea de Științe a Universității din Cluj, în premieră mondială, un institut de biospeologie.
Cu aceste repere introductive, Horia Daraban a discutat cu Dumitru Pintileasa, speolog, membru al Fundației Speologice ”Club Speo Bucovina” din Suceava.
Având o experiență de peste 37 de ani în cercetarea formelor de relief carstice, speologul a vorbit despre universul pe care îl ține spre descoperire Pământul.
De altfel, unul din elementele de spectaculozitate în speologie este reprezentat de faptul că ”ajungi în zone în care, de multe ori, au fost foarte puțini oameni sau chiar în locuri în care ești primul explorator”.
Dumitru Pintileasa a spus că spectaculoase sunt peșterile care depășesc -1000 de metri. În România, una care se apropie de o astfel de adâncime, -801,5 metri, este avenul de sub Colții Grindului. Cea mai adâncă din lume este în Caucaz, aproximativ -2140 de metri, în momentul de față, pe verticală. Speologul sucevean a reușit să meargă în Berger (Franța), la -1200 de metri.
Dincolo de amprenta sportivă, speologia are, firește, și dimensiunea științifică. În acest sens, interlocutorul a precizat că, spre exemplu, Peștera Cloșani (județul Gorj), are accesul, de foarte mulți ani, restricționat, pentru că a fost o peșteră a laborator a Institutului de Speologie. De altfel, una dintre galeriile închise, ”Ghica”, are formațiunile foarte frumoase și, multe din ele, foarte fragile.
Horia Daraban: Care este sursa pasiunii pentru cercetarea peșterilor, pentru speologie, în cazul dumneavoastră?
Dumitru Pintileasa: Mișcarea speologică din România, chiar din anii ‘60-‘70, a fost foarte puternic dezvoltată. Era sub Federația Română de Turism Alpinism-Speologie, iar la mine a fost mai simplu. Eu am trecut prin oraș într-o zi ,am văzut un afiș, ”Clubul de Speologie face înscrieri cu noi membri”. M-am dus acasă. Pe vremea respectivă, nu exista Google, prima dată, DEX-ul, să vedem cu ce se ocupă. Am citit o carte a două zi și am zic, ”cred că mi-ar placea și mie”. Drept urmare, m-am dus, m-am înscris, am mai convins și pe alți colegi. De atunci, am ajuns la primele ture în peșteră. Mi-a plăcut și, ulterior, nu te mai poți lăsa.
Horia Daraban: La ora actuală, Fundația Speologică ”Club Speo Bucovina” câți membri are?
Dumitru Pintileasa: În momentul de față, membri activi suntem puțini, vreo 10. Tineretul nu este chiar așa de interesat. Cu cât ai orașe mai mari și ești mai aproape de munți, ai șanse mai mari. Cluburi mari în țară sunt în Oradea, Cluj, sunt în Brașov, în București, Timișoara, Arad. Localitățile din Ardeal sunt și mai aproape de zonele mari carstice, dar mai găsim pasionați și în zona noastră. Distanța pe care o parcurgi până la un relief carstic, în care să poți să faci și tu explorare, o hartă, este destul de mare, iar carstul din zona Moldovei nu este așa de spectaculos concreționat ca și cel din Apuseni.
Horia Daraban: Până la urmă, cine ne ascultă poate veni cu întrebarea: nu vă este frică atunci când intrați în peșteră, în spațiile acelea restrânse? Primul lucru care îmi vine în minte este acel sentiment de claustrofobie.
Dumitru Pintileasa: Eu nu am avut sentimentul de claustrofobie niciodată. Am avut persoane care au venit la speologie și care aveau acel sentiment și care, în decursul anilor, au reușit să treacă de el cu ajutorul membrilor. Trebuie să-l înțelegi. Atunci când nu poate să treacă, trebuie să ieși cu el afară. Speologia este un sport de echipă, nu mergi singur și echipa trebuie să se modeleze după toți membrii și să înțeleagă lucrul ăsta. Se poate trece de claustrofobie și chiar au ajuns să treacă prin spații foarte, foarte strâmte.
Horia Daraban: Dacă e să vorbim despre peșteri, despre adâncimea lor, e o altă lume comparând cu ceea ce suntem noi, o evident, obișnuiți la suprafață. În ce constă frumusețea acestei lumi?
Dumitru Pintileasa: Peisajul carstic, care este foarte frumos concreționat, faptul că ajungi în zone în care, de multe ori, au fost foarte puțini oameni sau mai sunt încă locuri în care ești primul explorator care ajunge acolo. Asta este fenomenal! Ești primul care vede, faci o poză, faci o hartă pentru zona respectivă. Spuneai pe verticală, și sunt spectaculoase peșterile care depășesc 1000 de metri. În România, nu avem niciuna, deocamdată. În țara noastră este de 801,5 metri, Avenul de sub Colții Grindului, după explorarea recentă, din anul acesta, făcută de cei din la tabăra organizată de Silex Brașov împreună cu Focul Viu și cu alte cluburi, deci n-au fost singuri. Explorările mari se fac în echipe mari. Cea mai adâncă e în Caucaz, aproximativ 2140 de metri, în momentul de față, pe verticală. Eu personal am reușit doar să merg în Berger (Franța) la -1200 de metri.
Horia Daraban: Sentimentul?
Dumitru Pintileasa: Superb! Cel puțin pentru mine, fiindcă acolo, când ajungi jos, se termină cu o cascadă mare, Cascada Uragan. Se întâlnesc trei râuri subterane. Deci e superb să ajungi să vezi ce poate modela apa și pe sub pământ.
Horia Daraban: În ce constă efortul în a face astfel de expediții? Pentru că până la urmă este o expediție în profunzimea pământului.
Dumitru Pintileasa: În primul rând, trebuie să vrei, sunt costurile materiale pentru echipament și deplasare, care ți le suporți, și restul este efortul fizic de a intra și a ieși. Cel mai mult efort îl faci când ieși înapoi afară. Spre deosebire de alpiniști, care se cațără și, când nu mai pot, să lasă în corzi și coboară, în marea majoritate a peșterilor, în cele care au dezvoltare verticală, care se numesc avene, noi întâi coborâm, ne ducem până în fondul Pământului și, ulterior, trebuie să facem efortul să ieșim înapoi afară, efortul care este mai mare la urcare decât la coborâre.
Horia Daraban: Pentru un astfel de efort, cum vă pregătiți?
Dumitru Pintileasa: Nu sunt pregătiri deosebite. Trebuie să ai alimentație normală, să știi să folosești bine tehnica și, în mare parte, trebuie să știi că, la urcatul pe corzi, să folosești cât mai puțin din brațe și cât mai mult din picioare. Totul se învață.
Horia Daraban: Mă uitam pe catalogul peșterilor din România, peste 12000. Ce spune acest număr, este realmente o bogăție?
Dumitru Pintileasa: Este o bogăție. Carstul din România este diversificat, nu avem peșteri fenomenal de lungi, cum au în Rusia, Ucraina sau în America. Nu avem de 500 de kilometri. La noi, cea mai lungă, în momentul de față, e Peștera Vântului, aproape 60 de kilometri și mai e Peștera Humpleu, 40 și ceva de kilometri. Însă, fiecare are altă particularitate: una are săli frumos concretionate, altele sunt cu cristale. Sunt zone care s-au format demult și au trecut din regim activ în regim fosil, s-au cristalizat. Calcarul recrestalizat este foarte frumos.
Pot să spun că, la un moment dat, am dus niște diapozitive la bunica mea, că tot nu înțelegea ”de ce te duci tu acolo și te bagi pe sub pământ, ce vezi tu acolo?” I le-am prezentat pe perete, i-am povestit tot ce am știut eu și, la sfârșit, mi-a spus: ”și asta, ce mi-ai arătat, vezi sub pământ? ”Da.” ”Apăi, să te mai duci să mai aduci să mai văd și eu.”
Horia Daraban: Care peșteră din România o considerați a fi la superlativ?
Dumitru Pintileasa: Greu de spus, fiecare are altceva. Vrei să îl mari, te duci în Humpleu, are și concrețiuni frumoase; Peștera Altarului, renumită prin nuferii de calcit, Micula, după ce treci de sifoane, are niște helictite foarte interesante. Sunt multe peșteri, dacă ai fost în ele când vezi un diapozitiv sau o poză sau filmarea, știi exact în care peștele s-a filmat. La noi, în România, fiecare are ceva caracteristic. Îmi plac mai multe, nu pot să zic că doar una și doar pentru asta.
Horia Daraban: În ideea poveștilor adunate de-a lungul timpului, oferiți-ne repere din experiențele dumneavoastră de speolog: o peșteră studiată, vizitată și care să fi lăsat o impresie puternică, impresie care vă va însoți pe parcursul întregii vieți.
Dumitru Pintileasa: Sunt multe și de la noi și din afară. Frumos a fost și când am fost în Crimeea pentru partea de paleontologie: Berger mi-a plăcut foarte mult, nu numai pentru adâncime. Are spre -500, -600 metri niște săli foarte frumos concreționate, niște bazine mari, niște gururi mari, la 20 de metri adâncime și formațiuni foarte frumoase. Da, pot să spun că Berger a fost o peșteră care m-a impresionat.
Horia Daraban: Iar din România?
Dumitru Pintileasa: Să spunem Cloșani, fiind o peșteră în care accesul a fost de foarte mulți ani restricționat. Am avut ocazia să intru de mai multe ori acolo și să fac fotografii.
Horia Daraban: De ce accesul restricționat?
Cloșani a fost o peșteră a laborator a Institutului de Speologie. Pe o galerie, s-au amenajat în anii `70-`80, laboratoare. Și cealaltă galerie, Ghica, a fost închisă pentru formațiunile foarte frumoase și, multe din ele, foarte, foarte fragile. Și în momentul de față este închisă peștera, iar acolo se obține foarte greu un acces.
Horia Daraban: În expedițiile dumneavoastră speologice, au fost momente mai dificile, limită, critice?
Dumitru Pintileasa: Un moment critic care m-a marcat o bucată de timp a fost în 2000, în avenul sub Colții Grindului, care este cel mai adânc în momentul de față. Pe vremea respectivă avea numai 600 de metri acum are 801,5 metri, și a fost prima peșteră de nivelul ăsta pe care am făcut-o. Am avut ghinionul, după intrarea în peșteră, să mă surprindă o viitură, înăuntru. Pot să spun că toți patru, care am ieșit de acolo, am ieșit un picuț la limită, apă rece de 2 grade Celsius. Nu eram pregătiți la vremea respectivă. Trebuie să vezi riscul de inundații din peștera respectivă și trebuie să ai informații meteo, trebuie să ai echipă de suport, în caz de ceva, afară. Da, există riscuri, câteodată le accepți. știi unde te poți retrage, ai rezervă de a apă și alimente.
Au fost speologi care s-au dus cu riscuri, știind că îi poate surprinde viitura la ieșire, dar au avut provizii, au stat, au scăzut apele, s-au dus cu scafandru, le-a dus alimente, au ieșit fără nicio problemă.
Horia Daraban: Așa, ca orizont îndepărtat, ce peșteră v-ar plăcea să vizitați?
Dumitru Pintileasa: Nu există, nu o peșteră renumită te va face să te duci, ce au văzut alții, ceea ce au descoperit. Faptul că o să mergi și să găsești o peșteră nouă și să mergi pe un sector nou dintr-o peșteră, ești primul explorator care ajungi acolo, ăla este cel mai puternic sentiment și lucrul pecare ți-l dorești; să fii primul și să faci primul hartă și să vezi primul și să povestești despre o anumită peșteră. Nu poți să spui că te lași, nu există.
Horia Daraban: V-ați întâlnit cu acest sentiment că sunteți explorator, prima persoană care trece pe acolo?
Dumitru Pintileasa: Da, am avut ocazia de multe ori. Sunt multe peșteri, și la mine în zonă și în Apuseni, deci sunt multe peșteri în care am avut această ocazie.
Horia Daraban: Deci, mai e de descoperit?
Dumitru Pintileasa: Da, întotdeauna. Când am fost noi în Berger, în prima expediție românească care a făcut -1000, am avut colegi, care au participat împreună cu francezii, și au descoperit 300 și ceva de metri noi de galerie, în cel mai cercetat aven și primul -1000 din lume; și găsim galerii noi.
Horia Daraban: Speologia românească este performantă când vorbim de acest domeniu la nivel european, comparând cu alte state?
Dumitru Pintileasa: Da, în anii `90, au venit francezii la noi. Au constatat că aveam o ramură foarte dezvoltată. Ei ne-au prezentat nouă partea lor federală, noi i-am învățat partea sportivă, care o aveam dezvoltată foarte bine. Diplomele federale franceze sunt recunoscute la noi, ale noastre sunt recunoscute la ei. Federația Română și Școala Română de Speologie participă la școli și în alte țări și îi învățăm și pe alții. Suntem destul de sus, în vârf, la același nivel cu Franța, ca tehnică.
Varianta audio a dialogului:
Sursa foto: Dumitru Pintileasa, autor (foto 4,5,6): Cristina Oros
