Neamţ: Două persoane au fost rănite după ce s-au răsturnat cu microbuzul la Oniceni
15 noiembrie 2024, 13:37 / actualizat: 15 noiembrie 2024, 16:38
Două persoane au fost rănite după ce s-au răsturnat cu microbuzul în care se aflau, în localitatea Oniceni, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
‘S-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 34 ani conducea un microbuz pe DC 75, în localitatea Oniceni, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, ar fi derapat, răsturnându-se în rigola de beton de pe marginea părţii carosabile. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto şi a unui tânăr, de 24 ani, pasager în microbuz’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Andreea Atomei.
Victimele au fost transportate la Centrul de Primiri Urgenţe Roman, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
(AGERPRES/FOTO – imagine ilustrativă)