(UPDATE) Galaţi: Au decedat şi cele două persoane rămase încarcerate în accidentul de pe DN 26
28 noiembrie 2024, 14:49 / actualizat: 28 noiembrie 2024, 16:57
UPDATE – Numărul persoanelor decedate în accidentul produs joi, pe DN 26, la ieşirea din localitatea Folteşti, a ajuns la trei, fiind declarate decedate şi celelalte două persoane încarcerate în autoturism, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.
‘Din păcate, a fost constatat decesul celor două persoane încarcerate. Traficul este în continuare blocat’, a transmis IPJ Galaţi.
Iniţial, IPJ Galaţi a comunicat că în urma accidentului produs pe DN 26, la ieşirea din localitatea Folteşti, între un autocamion şi un autoturism, o persoană a decedat şi alte două au fost rănite.
‘Accident rutier pe DN 26, la ieşirea din localitatea Folteşti, din judeţul Galaţi, între un autocamion care se deplasa din direcţia localităţii Folteşti către localitatea Oancea şi un autoturism, care se deplasa din sens opus. Două persoane aflate în autoturism sunt încarcerate şi o a treia a fost aruncată din autoturism, survenind decesul acesteia’, se arată în comunicatul transmis iniţial de IPJ Galaţi.
AGERPRES
O persoană a decedat şi două au fost rănite, joi, într-un accident de circulaţie produs între un autocamion şi un autoturism pe DN 26, la ieşirea din localitatea Folteşti, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.
‘Accident rutier pe DN 26, la ieşirea din localitatea Folteşti, din judeţul Galaţi, între un autocamion care se deplasa din direcţia localităţii Folteşti, către localitatea Oancea şi un autoturism, care se deplasa din sens opus. Două persoane aflate în autoturism sunt încarcerate şi o a treia a fost aruncată din autoturism, survenind decesul acesteia’, a transmis IPJ Galaţi.
Traficul rutier este blocat în zona producerii accidentului, mai precizează IPJ Galaţi.
(AGERPRES/FOTO – imagine ilustrativă)