Percheziţii în Neamţ la persoane cercetate pentru operaţiuni cu articole pirotehnice
28 noiembrie 2024, 19:28
Mai multe percheziţii domiciliare au fost efectuate în judeţul Neamţ de poliţişti din Alba în cadrul unui dosar penal ce vizează fapte de comercializare a articolelor pirotehnice fără respectarea prevederilor legale, potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.
‘La data de 27 noiembrie 2024, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, alături de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi poliţişti ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, au efectuat 5 percheziţii domiciliare în judeţul Neamţ. Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar penal ce vizează fapte de comercializare a articolelor pirotehnice fără respectarea prevederilor legale’, se menţionează în comunicat.
Potrivit acestuia, din cercetări a reieşit faptul că reprezentanţii unei societăţi comerciale ar fi comercializat în judeţul Alba, prin intermediul unui site specializat, articole pirotehnice către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani sau articole pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
‘În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit aproximativ 2.500 de kilograme de articole pirotehnice, respectiv 2.289 de baterii de artificii şi petarde destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni, care fac parte din categoriile F2, F3, F4 şi 575.290 de petarde şi artificii din celelalte categorii. Toate articolele pirotehnice au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor şi luarea măsurilor legale’, precizează IPJ Alba.
Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciului Criminalistic şi Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Neamţ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi comercializare către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
(AGERPRES/FOTO – imagine ilustrativă)