Ascultă Radio România Iași Live

Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele

Publicat de Andreea Drilea, 29 noiembrie 2024, 10:16


Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a declarat vineri că procesul de renumărare a voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale a început, menţionând că speră ca în cursul zilei majoritatea judeţelor să termine operaţiunea şi că pot fi unele întârzieri în cazul judeţelor mari şi în zonele îndepărtate din străinătate.

‘A început procesul în toate judeţele, astfel cum s-a organizat fiecare. Unii au început chiar de aseară renumărarea voturilor în unele judeţe. Altele au început în această dimineaţă, foarte devreme, astfel încât în prezent avem şi judeţe care au terminat operaţiunea de renumărare. Sper ca, până în cursul zilei de astăzi, marea majoritate a judeţelor să termine această operaţiune’, a precizat, pentru AGERPRES, Toni Greblă.

El a apreciat că pot fi unele întârzieri în judeţele mari, fiind un număr mai mare de voturi, dar şi în unele secţii din străinătate, unde transportul este mai dificil.

‘Probabil vom avea ceva întârzieri în judeţele mari, unde există de numărat un număr semnificativ de voturi, şi, de asemenea, pentru votul în străinătate, întrucât nu toate buletinele de vot au ajuns la secţia de votare pentru străinătate la Bucureşti şi există misiuni diplomatice situate în ţări în care funcţionează mai greu transportul. În Europa nu vor fi probleme, în cursul zile de astăzi toate buletinele vor fi la Bucureşti, probabil ceva întârzieri vor exista pentru secţiile de votare situate, de exemplu, în sudul Africii, unde transportul este asigurat mai dificil. Dar eu sunt convins că MAE va lua toate măsurile necesare pentru ca acestea să ajungă cât mai repede posibil în ţară’, a adăugat şeful AEP.

Legat de termenul stabilit de Biroul Electoral Central (BEC) ca la 1 decembrie să se finalizeze operaţiunea, Greblă a precizat că BEC va comunica atunci când estimează că va transmite centralizarea voturilor la Curtea Constituţională.

‘Autoritatea Electorală Permanentă nu are nicio atribuţie în operaţiunea de renumărare a voturilor. Decizia a luat-o Curtea Constituţională, Biroul Electoral Central o pune în executare prin birourile electorale judeţene. Biroul Electoral Central va comunica, probabil, când estimează că centralizarea va fi comunicată CCR’, a spus preşedintele AEP.

Curtea Constituţională a României a cerut, joi, Biroului Electoral Central renumărarea voturilor valabil exprimate şi a celor nule de la primul tur al alegerilor prezidenţiale.

BEC a adoptat, joi, o decizie privind modul în care va fi soluţionată solicitarea Curţii Constituţionale de reverificare şi renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale, stabilind ca termen data de 1 decembrie, ora 22,00, pentru trimiterea versiunii scanate a proceselor-verbale prin e-mail. AGERPRES/FOTO radioiasi.ro

 

Tarifele pentru rezervarea locurilor la biletele CFR au crescut
Naţional vineri, 28 martie 2025, 16:23

Tarifele pentru rezervarea locurilor la biletele CFR au crescut

Tarifele pentru rezervarea locurilor la biletele CFR au crescut, de astăzi, la 6 lei pentru Intrercity şi InterRegio şi la 4 lei pentru...

Tarifele pentru rezervarea locurilor la biletele CFR au crescut
80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară
Naţional vineri, 28 martie 2025, 15:31

80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară

80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când ora 03:00 va...

80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară
Proiectul de ordonanţă care prevede aplicarea impozitului pe construcţii speciale a fost publicat pe site-ul Ministerului de Finanţe
Naţional vineri, 28 martie 2025, 15:22

Proiectul de ordonanţă care prevede aplicarea impozitului pe construcţii speciale a fost publicat pe site-ul Ministerului de Finanţe

Proiectul de ordonanţă care prevede aplicarea impozitului pe construcţii speciale, aşa numita „taxă pe stâlp”, a fost publicat pe...

Proiectul de ordonanţă care prevede aplicarea impozitului pe construcţii speciale a fost publicat pe site-ul Ministerului de Finanţe
Testele elevilor de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naţionale au fost corectate mai repede
Naţional vineri, 28 martie 2025, 14:29

Testele elevilor de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naţionale au fost corectate mai repede

Testele elevilor de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naţionale au fost corectate mai repede. Ministerul Educaţiei a trimis...

Testele elevilor de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naţionale au fost corectate mai repede
Naţional vineri, 28 martie 2025, 14:26

Atacatorii cibernetici şi-au intensificat tentativele de fraudă de tip spoofing

Atacatorii cibernetici şi-au intensificat tentativele de fraudă de tip spoofing, avertizează DIICOT. Hoţii folosesc numere de telefon sau...

Atacatorii cibernetici şi-au intensificat tentativele de fraudă de tip spoofing
Naţional vineri, 28 martie 2025, 14:02

Celebra pianistă Martha Argerich, decorată de statul român

În cadrul unei ceremonii speciale organizate pe 27 martie 2025 la Lugano, Maestrul Ion Marin, Consul Onorific al României în Elveția, a decernat,...

Celebra pianistă Martha Argerich, decorată de statul român
Naţional vineri, 28 martie 2025, 13:29

Programul ‘Rabla pentru sobe’ începe pe 31 martie. Solicitările pot fi depuse până la data de 11 aprilie

Locuitorii din zonele montane ale României vor putea să-şi înlocuiască sobele vechi cu unele moderne şi eficiente energetic, odată cu...

Programul ‘Rabla pentru sobe’ începe pe 31 martie. Solicitările pot fi depuse până la data de 11 aprilie
Naţional vineri, 28 martie 2025, 12:32

Intervalul de vârstă la care copiii utilizează rețelele sociale a scăzut la 5 – 10 ani

Intervalul de vârstă la care copiii utilizează rețelele sociale a scăzut la 5 – 10 ani, aproape jumătate dintre copii petrec peste 6 ore pe...

Intervalul de vârstă la care copiii utilizează rețelele sociale a scăzut la 5 – 10 ani