METEO: Precipitații moderate cantitativ, izolat polei, ninsori la munte și strat de zăpadă, intensificări ale vântului
Publicat de Andreea Drilea, 5 decembrie 2024, 10:17
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
Ziua/luna/anul: 05-12-2024 Ora : 10:00 Intervalul : 5 decembrie, ora 22 – 7 decembrie, ora 18;
Zonele afectate : conform textului;
Fenomene : precipitații moderate cantitativ, izolat polei, ninsori la munte și strat de zăpadă, intensificări ale vântului;
Mesaj :
INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 5 decembrie, ora 22 – 7 decembrie, ora 18
Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ, izolat polei, ninsori la munte și strat de zăpadă, intensificări ale vântului
Zone afectate: conform textului
În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării. Vor predomina ploile, însă în noaptea de joi spre vineri (5/6 decembrie) și în dimineața zilei de vineri, în nordul Olteniei și al Munteniei, în sudul și estul Transilvaniei și în Moldova, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Izolat se va depune polei.
La munte vor predomina ninsorile și mai ales în Munții Banatului, Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură se va depune strat de zăpadă în general de până la 10…15 cm.
Se vor acumula cantități de precipitații local de 10…15 l/mp, iar îndeosebi la munte și în sud-vest, pe arii restrânse, peste 20 l/mp.
Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în zona montană înaltă, cu viteze de până la 40…60 km/h.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting).