Klaus Iohannis: Oamenii aşteaptă un Guvern care menţine ferm traiectoria României, pro-europeană
Publicat de Andreea Drilea, 24 decembrie 2024, 06:10
Oamenii aşteaptă un Guvern care menţine ferm traiectoria pro-europeană a României, a declarat, luni, preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul ceremoniei de depunere a jurământului de către membrii noului Executiv condus de Marcel Ciolacu, desfăşurată la Palatul Cotroceni.
‘Felicitări pentru noul Guvern. Intraţi într-o perioadă dificilă în noile responsabilităţi. Vă doresc să reuşiţi în tot ce vă propuneţi’, le-a transmis Klaus Iohannis noilor membri ai Executivului.
Şeful statului a adăugat că românii aşteaptă soluţii şi stabilitate şi le-a urat membrilor noului Cabinet ‘multă energie’.
‘Vă rog să reuşiţi pentru România şi pentru români. Oamenii aşteaptă soluţii, oamenii aşteaptă stabilitate şi oamenii aşteaptă un Guvern care menţine ferm traiectoria României, cea stabilită de fiecare dată când s-a pus problema în ultimii 35 de ani, direcţia pro-europeană’, a spus Klaus Iohannis.
El a reiterat că situaţia actuală este unică în istoria ţării noastre, când au fost anulate alegerile.
‘Trebuie să înţelegem că pentru mulţi români există preocupări majore. Toată lumea cu care am vorbit şi despre care am aflat doreşte stabilitate şi doreşte cu orice preţ să păstrăm parcursul euroatlantic al României. În acest sens, vă rog să acţionaţi aşa’, a completat preşedintele.
Klaus Iohannis a menţionat două dintre provocările majore pentru noul Executiv – construcţia bugetului pentru 2025, ‘o sarcină complicată’, şi stabilirea calendarului electoral pentru alegerea preşedintelui României.
‘Vă doresc mult succes, multă energie, multă răbdare şi multe realizări pentru România şi pentru români. La mulţi ani!’, a încheiat preşedintele Iohannis.
Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seara, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Cotroceni.
La ceremonie au fost prezenţi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Ilie Bolojan şi Ciprian Şerban.
Noul Guvern a primit luni votul de învestitură în plenul reunit al Parlamentului. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro