O rachetă rusească a încălcat spaţiul aerian al Republicii Moldova (Maia Sandu)
Publicat de Andreea Drilea, 25 decembrie 2024, 12:47
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că o rachetă rusească a violat spaţiul aerian al ţării în timpul unui atac masiv lansat de Rusia asupra Ucrainei, în noaptea de 24 spre 25 decembrie.
Maia Sandu a scris acest mesaj pe reţeaua de socializare X, iar publicaţia Ukrainska Pravda a fost cea care a atras atenţia asupra postării.
„În timp ce ţările noastre sărbătoresc Crăciunul, Kremlinul alege distrugerea, vizând infrastructura energetică a Ucrainei şi încălcând spaţiul aerian al R.Moldova cu o rachetă”, a susţinut Sandu. Ea a catalogat atacul ca fiind o încălcare a dreptului internaţional.
„R.Moldova condamnă aceste acţiuni şi este pe deplin solidară cu Ucraina”, a mai scris Sandu. Forţele armate ruse nu au comentat declaraţia ei, iar BBC nu o poate confirma în mod independent. Martorii oculari au susţinut că racheta rusească a parcurs 140 de kilometri pe teritoriile R.Moldova şi României, zburând din regiunea Vinniţia, notează Ukrainska Pravda. (www.bbc.com/russian – 25 decembrie)