Comori dacice inestimabile au fost furate dintr-un muzeu din Olanda
Publicat de gabrielarotaru, 26 ianuarie 2025, 10:44
O bandă de hoţi a intrat prin efracţie în timpul nopţii într-un muzeu din Olanda şi a furat artefacte antice de aur masiv aparţinând României.
Hoţii au utilizat explozibili pentru a arunca în aer ferestrele muzeului, iar detectivii olandezi sunt convinşi că a fost o operaţiune foarte atent organizată.
Au fost furate trei brăţări de aur şi un coif de aur geto-dac, piesa centrală a colecţiei, aparţinând culturii Coţofeneşti.
Comorile arheologice sunt rămăşite inestimabile ale civilizaţiei dacice, care a înflorit pe teritoriul de astăzi al României înainte de a fi cucerită de Imperiul Roman.
Detectivii olandezi au declarat că furtul face parte dintr-un trend îngrijorător, împotriva căruia „niciun muzeu din lume nu este perfect protejat” – după cum au declarat autorităţile olandeze.
Interpolul a fost chemat pentru a participa la investigaţie, iar autorităţile olandeze au cerut informaţii şi indicii care să poată duce la prinderea hoţilor. (Rador/ FOTO Facebook Muzeul Național de Istorie a României)