Ascultă Radio România Iași Live

Patru poduri noi vor fi construite peste râul Prut între România şi Republica Moldova

Patru poduri noi vor fi construite peste râul Prut între România şi Republica Moldova

Publicat de Gabriela Rotaru, 8 februarie 2025, 06:51

Patru noi poduri se vor construi peste Prut – România şi Republica Moldova.

Ieri au fost semnate, la Chişinău, acorduri în acest sens.

Podurile, care se vor face cu 4,4 milioane de lei, bani din bugetul de stat al României, vor îmbunătăţi semnificativ infrastructura de transport şi conectivitatea dintre cele două ţări şi vor facilita comerţul şi călătoriile. Planurile de construcţii au fost detaliate într-o conferinţă de presă de Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale din Moldova, de ministrul de resort, Vladimir Bolea, şi de secretarul de stat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioşteanu.

Relatează Eva Fruntaşu, de la Radio Chişinău:  Patru poduri noi vor fi construite peste râul Prut între România şi Republica Moldova, la Stânca-Costeşti, Răducăneni-Bărboieni, Bumbăta-Leova şi la Fălciu-Leca. Ministrul infrastructurii şi dezvoltării regionale de la Chişinău, Vladimir Bolea, a vorbit despre apropierea dintre Republica Moldova şi România prin realizarea acestor proiecte concrete.

Vladimir Bolea: Este un prim pas autentic de apropiere între Republica Moldova şi România, lucruri care se vor concretiza, din punctul meu de vedere, prin aceste poduri. Şi astăzi a fost semnat pentru podul de la Stânca, mult aşteptat. Este vorba despre podul de piatră de la Bumbăta, de Leova, iarăşi un alt pod extrem de important, de la Fălciu-Cantemir şi de la Oancea-Cahul. Adică sunt nişte poduri care sunt foarte mult aşteptate de către locuitorii de pe ambele maluri.

La rândul său, secretarul de stat al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioşteanu, şi-a exprimat dorinţa de a continua colaborarea cu Ministerul Infrastructurii de la Chişinău pentru ca Republica Moldova să devină competitivă pe piaţa europeană.

Irinel Ionel Scrioşteanu: Începând de astăzi intrăm într-o nouă eră a dezvoltării infratructurii de transport peste Prut. Ceea ce începem vom continua pe zona de infrastructură feroviară, în infrastructura navală, aeriană şi integrarea acestor infrastructuri în economia Moldovei, economia României, în aşa fel încât Moldova de pe ambele maluri ale Prutului să devină competitivă în noul spaţiu european.

Studiile de fezabilitate şi lucrările de construcţie a celor patru poduri sunt finanţate de Guvernul României şi din fonduri europene nerambursabile, prin Mecanismul pentru interconectare a Europei. Directorul general al Companiei de Drumuri din România, Cristian Pistol, a subliniat importanţa acestor investiţii pentru conectivitatea Republicii Moldova cu România şi, implicit, cu Uniunea Europeană.

Cristian Pistol: Îmi doresc ca odată cu realizarea tuturor acestor investiţii, conectivitatea Republicii Moldova cu România să fie una mult mai bună, pentru a facilita atât traficul de persoane, cât şi tranzitul de mărfuri de pe teritoriul celor două state şi, totodată, aceste poduri vor aduce o mai bună conectivitate cu Uniunea Europeană, într-un final. Îmi doresc ca studiile de fezabilitate să se realizeze în termenele pe care le-am stabilit prin contractele semnate şi să trecem ulterior, mai repede, la partea de proiectare şi de execuţie efectivă a lucrărilor.

Ministrul Vladimir Bolea a mai anunţat că un alt proiect major vizează construcţia podului peste Prut între localităţile Ungheni din România şi Republica Moldova, pentru care a fost finalizat studiul de fezabilitate, iar lucrările vor demara la 26 aprilie. Acest pod, numit simbolic Podul de Fori, va avea şi elemente decorative care vor face legătura cu Podul de Flori din 1990. (Rador/ FOTO radiochisinau.md)

Rusia a atacat cu drone oraşele Odesa şi Harkov din #Ucraina
Internaţional luni, 14 aprilie 2025, 09:03

Rusia a atacat cu drone oraşele Odesa şi Harkov din #Ucraina

Rusia a atacat cu drone oraşele ucrainene Odesa şi Harkov în noaptea de duminică spre luni, atacuri în urma cărora mai multe infrastructuri au...

Rusia a atacat cu drone oraşele Odesa şi Harkov din #Ucraina
A murit scriitorul Mario Vargas Llosa
Internaţional luni, 14 aprilie 2025, 08:35

A murit scriitorul Mario Vargas Llosa

Scriitorul câştigător al Premiului Nobel, Mario Vargas Llosa a murit în Lima, la vârsta de 89 de ani. Moartea sa a fost anunţată de fiul său,...

A murit scriitorul Mario Vargas Llosa
România este prezentă cu un stand impozant la Festivalul Naţional de Carte de la Paris
Internaţional vineri, 11 aprilie 2025, 11:18

România este prezentă cu un stand impozant la Festivalul Naţional de Carte de la Paris

La Paris se deschide astăzi Festivalul Naţional de Carte, cel mai mare eveniment literar al anului din capitala Franţei. Participă 450 de...

România este prezentă cu un stand impozant la Festivalul Naţional de Carte de la Paris
China impune taxe vamale de 125% pentru bunurile din Statele Unite
Internaţional vineri, 11 aprilie 2025, 11:00

China impune taxe vamale de 125% pentru bunurile din Statele Unite

China va impune taxe vamale de 125% pentru bunurile americane, începând de sâmbătă, mai mult faţă de nivelul de 84% comunicat anterior, a...

China impune taxe vamale de 125% pentru bunurile din Statele Unite
Internaţional vineri, 11 aprilie 2025, 06:30

Autorităţile din Republica Dominicană au confirmat moartea a 218 persoane în tragedia din clubul Jet Set

Echipele de salvare din Republica Dominicană continuă să scoată trupuri deînsufleţite de sub dărâmăturile unui club de noapte, la peste 48...

Autorităţile din Republica Dominicană au confirmat moartea a 218 persoane în tragedia din clubul Jet Set
Internaţional joi, 10 aprilie 2025, 19:18

UE suspendă pentru 90 de zile taxele vamale împotriva SUA, după ce şi Trump a suspendat taxele vamale suplimentare

Uniunea Europeană va amâna cu 90 de zile aplicarea taxelor vamale decise asupra importurilor din SUA, după ce preşedintele american...

UE suspendă pentru 90 de zile taxele vamale împotriva SUA, după ce şi Trump a suspendat taxele vamale suplimentare
Internaţional joi, 10 aprilie 2025, 13:49

Uniunea Europeană şi Ucraina prelungesc acordul privind transportul rutier până la sfârşitul anului 2025

Comisia Europeană (CE) a anunţat joi că UE şi Ucraina şi-au prelungit acordul privind transportul rutier până la 31 decembrie 2025, pentru a...

Uniunea Europeană şi Ucraina prelungesc acordul privind transportul rutier până la sfârşitul anului 2025
Internaţional joi, 10 aprilie 2025, 12:49

Eurostat: Bulgaria, Ungaria, Letonia, România, cel mai redus salariu minim din UE

În ianuarie 2025, zece state membre UE aveau salarii minime sub 1.000 de euro pe lună: Bulgaria (551 euro), Ungaria (707 euro), Letonia (740 euro),...

Eurostat: Bulgaria, Ungaria, Letonia, România, cel mai redus salariu minim din UE