Ascultă Radio România Iași Live

Preşedintele interimar Ilie Bolojan: Pacea justă nu se poate face fără participarea Ucrainei şi a UE la negocieri

Preşedintele interimar Ilie Bolojan: Pacea justă nu se poate face fără participarea Ucrainei şi a UE la negocieri

Publicat de Andreea Drilea, 20 februarie 2025, 06:47

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este colaborarea dintre ţările europene şi Statele Unite ale Americii, astfel încât să existe o încetare a focului şi o pace justă, care nu se poate face fără participarea Ucrainei şi a Uniunii Europene la negocieri.

‘Au fost intervenţii ale fiecărui stat, au fost diferite poziţii, dar câteva dintre ele s-au repetat şi, practic, sunt concluzii ale acestei întâlniri. În primul rând, o concluzie importantă este că securitatea Ucrainei este şi securitatea Europei şi a României şi noi, cei care suntem în vecinătatea Ucrainei şi în Europa de Est, ştim despre ce este vorba şi luni se împlinesc trei ani de zile de la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Nu suntem alături de Ucraina doar dintr-un sentiment umanitar, în primul rând din acest motiv şi de nedreptate, ci suntem şi dintr-un interes strategic pentru ţara noastră. În aceşti ani, aşa cum v-am spus, scutul nostru a fost NATO. Şi a doua concluzie importantă a fost că, în continuare, colaborarea dintre ţările europene şi Statele Unite ale Americii poate să fie cea mai bună formulă pentru rezolvarea acestei crize, în aşa fel încât nu doar să avem o încetare a focului, ceea ce este foarte bine, ci să avem o pace justă, în aşa fel încât în anii următori să nu reînceapă un nou conflict, iar această pace justă, şi o pace echitabilă, nu se poate face fără participarea Ucrainei şi a Uniunii Europene la închiderea acestor negocieri’, a afirmat Ilie Bolojan.

El a precizat că la această reuniune s-a convenit că este nevoie, în perioada imediat următoare, de unitate şi coordonare între ţările europene, care au stabilit pregătirea unui pachet de sprijin pentru Ucraina.

‘Diversitatea în perioade normale în Uniunea Europeană este un lucru bun, a fost un câştig, dar, într-o situaţie de criză, cum a fost, de exemplu, coronavirusul sau cum avem acum, este evidentă nevoie de coordonare, în aşa fel încât să acţionăm mai rapid, să putem să avem un plan de acţiune care să aibă în vedere sprijinirea în continuare a Ucrainei, sens în care s-a convenit inclusiv pregătirea unui pachet important de sprijin în perioada imediat următoare, în aşa fel încât el să poată fi adoptat la primul Consiliu European’, a spus preşedintele interimar.

Potrivit acestuia, pachetul de sprijin va fi atât financiar, cât şi militar, care nu înseamnă însă prezenţa militară în teren, ci muniţie, armament, tehnică de luptă.

Preşedintele interimar a mai spus că se discută şi despre disponibilitatea trupelor, în eventualitatea trimiterii acestora pentru menţinerea păcii.

‘În această perioadă, avându-se în vedere diferitele scenarii la care se poate ajunge, se discută şi acest subiect, iar România îşi va forma un punct de vedere în perioada următoare, în funcţie de evoluţia situaţiei’, a punctat Ilie Bolojan.

El a mai informat că s-a convenit ca, periodic, să existe întâlniri de informare pentru corelarea poziţiilor.

‘Pentru că, fără o coordonare, capacitatea de acţiune este redusă. Şi cred că o decizie efectivă legată de un plan se va lua la proximul Consiliu (European – n.r.)care va fi organizat în perioada următoare’, a opinat el.

Ilie Bolojan a menţionat că s-a decis de pe o zi pe alta ca reuniunea să aibă şi formatul online.

‘Având în vedere că aveam o întâlnire bilaterală stabilită, am venit personal şi cred că această întâlnire bilaterală a fost o chestiune importantă pentru ţara noastră’, a subliniat preşedintele interimar, pentru care deplasarea la Paris a fost prima în calitate oficială de la preluarea mandatului.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi premierul Luxemburgului, Luc Frieden, au fost prezenţi în persoană la reuniunea privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa de la Paris.

La eveniment au participat prin videoconferinţă: preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, preşedintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, premierul Belgiei, Bart de Wever, premierul Bulgariei, Rossen Jeliazkov, premierul Canadei, Justin Trudeau, premierul Croaţiei, Andrej Plenkovic, premierul Estoniei, Kristen Michal, premierul Finlandei, Petteri Orpo, premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, premierul Irlandei, Micheal Martin, premierul Islandei, Kristrun Frostadottir, premierul Letoniei, Evika Silina, premierul Norvegiei, Jonas Gahr Store, premierul Portugaliei, Luis Montenegro, premierul Suediei, Ulf Kristersson, premierul Sloveniei, Robert Golob, premierul Cehiei, Petr Fiala.

Înainte de reuniune, preşedintele interimar Ilie Bolojan a avut o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. AGERPRES/FOTO Agerpres

Proiectul referitor la afişarea adaosului comercial la raft ar încălca legislaţia şi principiile privind concurenţa
Naţional sâmbătă, 29 martie 2025, 06:44

Proiectul referitor la afişarea adaosului comercial la raft ar încălca legislaţia şi principiile privind concurenţa

Proiectul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului referitor la afişarea adaosului comercial la raft încalcă legislaţia şi...

Proiectul referitor la afişarea adaosului comercial la raft ar încălca legislaţia şi principiile privind concurenţa
MApN neagă mobilizarea rezerviştilor şi pregătirea populaţiei pentru apărare
Naţional sâmbătă, 29 martie 2025, 06:08

MApN neagă mobilizarea rezerviştilor şi pregătirea populaţiei pentru apărare

Ministerul Apărării Naţionale neagă existenţa unor demersuri de mobilizare a rezerviştilor sau de pregătire a populaţiei pentru apărare, în...

MApN neagă mobilizarea rezerviştilor şi pregătirea populaţiei pentru apărare
Persoanele cu dizabilități cer un sprijin mai activ din partea comunității
Naţional sâmbătă, 29 martie 2025, 06:07

Persoanele cu dizabilități cer un sprijin mai activ din partea comunității

Cei aproape un milion de români cu dizabilități, înregistrați oficial în România, trăiesc într-o societate în care majoritatea celor...

Persoanele cu dizabilități cer un sprijin mai activ din partea comunității
Extrase de carte funciară gratuite pentru proprietarii de terenuri şi imobile
Naţional vineri, 28 martie 2025, 18:44

Extrase de carte funciară gratuite pentru proprietarii de terenuri şi imobile

Proprietarii de terenuri şi imobile vor putea obţine, gratuit, extrasele de carte funciară, din 7 aprilie de la ghişeu şi din 2 iunie online,...

Extrase de carte funciară gratuite pentru proprietarii de terenuri şi imobile
Naţional vineri, 28 martie 2025, 17:20

CSAT a aprobat dotarea Forţelor Navale Române cu o navă nouă, de tip corvetă uşoară

UPDATE, 15:31 – Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) au analizat şi aprobat, în şedinţa de vineri, dotarea Forţelor...

CSAT a aprobat dotarea Forţelor Navale Române cu o navă nouă, de tip corvetă uşoară
Naţional vineri, 28 martie 2025, 16:28

Studenţii şi persoanele sub 45 de ani care vor să îşi întemeieze o familie vor putea să deconteze diverse tipuri de cheltuieli

Studenţii şi persoanele sub 45 de ani care vor să îşi întemeieze o familie vor putea să deconteze, prin două tipuri de credite garantate de...

Studenţii şi persoanele sub 45 de ani care vor să îşi întemeieze o familie vor putea să deconteze diverse tipuri de cheltuieli
Naţional vineri, 28 martie 2025, 16:23

Tarifele pentru rezervarea locurilor la biletele CFR au crescut

Tarifele pentru rezervarea locurilor la biletele CFR au crescut, de astăzi, la 6 lei pentru Intrercity şi InterRegio şi la 4 lei pentru...

Tarifele pentru rezervarea locurilor la biletele CFR au crescut
Naţional vineri, 28 martie 2025, 15:31

80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară

80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când ora 03:00 va...

80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară