Summit european special dedicat Ucrainei, pe 6 martie

Publicat de Andreea Drilea, 24 februarie 2025, 06:14
Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a anunţat duminică pe X că va convoca un summit european special dedicat Ucrainei pe 6 martie, informează AFP şi Reuters.
‘Trăim un moment decisiv pentru Ucraina şi securitatea europeană’, a subliniat Costa în postarea sa. ‘În timpul consultărilor mele cu liderii europeni, am constatat dorinţa comună de a aborda aceste provocări la nivelul UE’, a asigurat el.
Europenii încearcă să elaboreze un răspuns la contactele dintre americani şi ruşi pe Ucraina, din care până acum au fost excluşi, temându-se că se va ajunge la un acord în detrimentul Kievului şi fără ca ei să aibă un cuvânt de spus, menţionează AFP.
Antonio Costa s-a angajat să colaboreze cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cu ‘toate statele membre’, pentru a fi gata să ‘ia decizii’ pe 6 martie.
În conferinţa de presă susţinută duminică la Kiev, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat speranţa ca reuniunea ce va avea loc luni cu lideri ai statelor aliate, mai ales europeni, să reprezinte un ‘viraj’.
‘Vom avea o întâlnire importantă, mâine, un summit. Poate va fi un viraj’, a spus Zelenski, referindu-se la reuniunea anunţată mai devreme duminică şi la care urmează ia parte, prin videoconferinţă, miniştrii apărării din 13 ţări europene pentru a defini un răspuns coordonat la negocierile americano-ruse privind încheierea războiului din Ucraina şi pentru consolidarea securităţii Europei.
Reuniunea, care are loc la iniţiativa Estoniei şi a Franţei, la trei ani de la începutul războiului, îi va reuni şi pe miniştrii apărării din Lituania, Letonia, Norvegia, Finlanda, Suedia, Danemarca, Ţările de Jos, Germania, Italia, Polonia şi Marea Britanie, potrivit Ministerului francez al Apărării. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro