Ascultă Radio România Iași Live

Ziua Națională a ROMÂNIEI – trăiri și semnificații – temă a emisiunii Dialog Intercultural de vineri, 28 FEBRUARIE 2025, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN

Ziua Națională a ROMÂNIEI – trăiri și semnificații – temă a emisiunii Dialog Intercultural de vineri, 28 FEBRUARIE 2025, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN

Publicat de Andreea Drilea, 27 februarie 2025, 08:58

Astăzi, relatăm de la un frumos eveniment organizat, la Iași, cu prilejul Zilei Naționale a României. Manifestarea a fost organizată de către reprezentanții Muzeului Municipal „Regina Maria”. Evenimentul și-a propus să aducă în atenția publicului, și a și reușit, cele mai importante evenimente și personalități din istoria poporului român, de la formarea sa și până la încoronarea de la Alba Iulia.

În deschiderea manifestării a conferențiat prof. univ., dr. în Științe Istorice, Mihai Cojocariu, cel pe care, astăzi, îl și ascultăm.

În centrul atenției a fost și vernisajul Expoziției „Efigii Istorice” prin intermediul căruia au fost prezentate lucrări de artă ale artistului Valentin Tănase, piese din colecțiile Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași, Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galați și medalii, timbre din colecția doctorului Victor Bejan.

În cadrul manifestării Grupul de chitariști „UnFolk” al Centrului Cultural Multifuncțional „Regina Maria” din Ungheni, Republica Moldova, a prezentat un frumos și emoționant program artistic. Conducător artistic al „UnFolk” este doamna Aliona Leșanu, cea pe care, spre finalul emisiunii, o invităm la dialog.

Manifestarea a avut loc în ziua de vineri, 29 noiembrie 2024, începând cu ora 11 în incinta Palatul Braunstein din târgul Iașului.

Până a sta de vorbă cu artistul Valentin Tănase, cel care ne vorbește despre importanța expoziției „Efigii istorice”, o invităm la dialog pe doamna Aurica Ichim, manager al Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași, ce care ne oferă o imagine completă a acțiunii culturale de zilele trecute din târgul Iașului.

În cele ce urmează, de la același eveniment invităm la dialog pe artistul plastic Valentin Tănase, cel care ne conturează, prin cuvânt, o imagine a Expoziției „Efigii istorice”, expoziție care are o însemnătate aparte pentru Domnia Sa, spunându-ne că în viața sa „istoria este o carte vie”.

Aflăm amănunte concrete despre tablourile expuse și conținutul acestora, amintindu-ne, astfel, de fiecare moment important din istoria țării noastre. „Copilăria a fost însoțită întotdeauna de istorie” ne mai precizează artistul plastic Valentin Tănase. 

Înaintea deschiderii manifestării de zilele trecute de la Iași, din incinta Palatului Braunstein, eveniment dedicat Zilei Naționale a României, am avut stat de vorbă și cu istoricul Mihai Cojocariu, cel care ne vorbește despre importanța datei de 1 Decembrie din Istoria Românilor.

Istoricul Mihai Cojocariu apelează la câteva documente istorice, pentru că așa este și firesc, întărind viziunea înaintașilor în ceea ce privește însemnătatea patriei; din păcate, istoricul Mihai Cojocariu, cu părere de rău, amintește despre modul cum se face astăzi politică, aducând în centrul atenției actanții principali ai istoriei noastre; interlocutorul nostru se arată profund nemulțumit de ceea ce se întâmplă, astăzi, în ceea ce privește păstrarea, conservarea și promovarea mărcilor identitare pe care le au românii în zestrea lor spirituală și materială.

Dincolo de festivismul pe care îl arătăm la fiecare mare sărbătoare, imediat uităm de importanța istoriei pe care ne-au lăsat-o înaintașii și pentru care mulți dintre ei s-au jertfit chiar cu prețul vieții. Dragii noștri ascultători, toate acestea reies din discursul istoricului Mihai Cojocariu, de aceea vă invităm să-l urmăriți cu mare atenție, pentru că rar, din păcate, spunem lucrurilor pe nume.

Dragi prieteni, după cum bine știți, în ediția de astăzi a emisiunii noastre relatăm de la un frumos eveniment organizat, la Iași, cu prilejul Zilei Naționale a României. Manifestarea a fost organizată de către reprezentanții Muzeului Municipal „Regina Maria” din Iași.

Evenimentul și-a propus să aducă în atenția publicului, și a și reușit, cele mai importante evenimente și personalități din istoria poporului român, de la formarea sa și până la încoronarea de la Alba Iulia.

Manifestarea a avut loc în ziua de vineri, 29 noiembrie 2024, începând cu ora 11 în incinta Palatului Braunstein din târgul Iașului.

Stimați prieteni, aproape de finalul evenimentului ne-am întâlnit și cu reprezentanții Grupulului de chitariști „UnFolk” al Centrului Cultural Multifuncțional „Regina Maria” din Ungheni, Republica Moldova,  grup care a prezentat un frumos și emoționant program artistic.

Conducător artistic al „UnFolk” este doamna Aliona Leșanu, cea pe care o invităm la dialog.

Istoricul Mihai Cojocariu vorbea în discursul Domniei Sale de o scriere de-a istoricului, omului politic, publicistului Mihail Kogălniceanu, reamintim că este vorba despre Ștefan cel Mare în târgul Băiei și închiem amintind câteva cuvinte din această scriere, evident, dacă ne uităm doar la titlul acesteia ne dăm seama că este vorba despre Principele Ștefan cel Mare, cităm: „Nici una din însușirile cu care poeții s-au plăcut a împodobi pe poruncitorii națiilor nu-i lipsea: vitejie, duh înalt, iubire de dreptate unită cu o cuvenită energie spre a insufla totodată respect și dragoste, adevărata înțelegere a duhului poporului și a trebuințelor sale, iubirea patriei mai mult decât a tronului său și, în sfârșit, și acele virtuți private, acea umilință ce raportează toate isprăvile nu sieși, ci Dumnezeului atotputernic, acea blândețe ce trage inima supușilor, acea dărnicie ce vine în ajutorul fieștecărui lipsit și pătimaș. Istoria a patruzeci și șapte de ani a domnirii sale dovedește prin vii fapte toate aceste drepte laude. Numele său din numele tuturor domnilor Moldovii este singurul care de către străini nu este mai puțin slăvit decât de pământeni. Pontiful Romei l-a declarat valul creștinității, toți regii și stăpânitorii Europei în viață-i încă i-au mărturisit și i-au recunoscut meritul și puternica lucrare în respingerea barbariei turcești și, prin urmare, în apărarea civilizației Europei”.

Stimați prieteni, sunt convins că v-am stârnit interesul cu subiectele prezentate, așa că nu-mi rămâne decât să vă invit în ziua de vineri, 28 FEBRUARIE 2025, între 20:30 – 21, să fiți alături de Radio România Iași (pe toate frecvențele: 1053 KHz/AM, 90,8; 94,5 și 96,3 MHz/FM), pentru a urmări emisiunea: Dialog intercultural.

Ne auzim online – AICIhttp://player.radioiasi.ro/live-radio-iasi.html

Text și audio: Dumitru ȘERBAN

Foto: Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași (FACEBOOK)

Ești poet? Te caută „Reflectorul!” Poetul Vlad Alui Gheorghe, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan
Emisiuni miercuri, 16 aprilie 2025, 09:58

Ești poet? Te caută „Reflectorul!” Poetul Vlad Alui Gheorghe, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan

Ești poet? Te caută „Reflectorul!” Apel deschis pentru poeți nedebutați. Poetul Vlad Alui Gheorghe, în Bună Dimineața cu Adina...

Ești poet? Te caută „Reflectorul!” Poetul Vlad Alui Gheorghe, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan
Cum va fi vremea de Paște? Elena Mateescu, director ANM în Bună Dimineața cu Adina Șuhan
Emisiuni marți, 15 aprilie 2025, 09:32

Cum va fi vremea de Paște? Elena Mateescu, director ANM în Bună Dimineața cu Adina Șuhan

Cum va fi vremea de Paște?  Elena Mateescu, director Adiminstrația Națională de Meteorologie în Bună Dimineața cu Adina Șuhan. Va fi soare...

Cum va fi vremea de Paște? Elena Mateescu, director ANM în Bună Dimineața cu Adina Șuhan
Rubrica „De-ale noastre” cu etnologul Adina Hulubaș la Radio România Iași (15.04.2025)
Emisiuni marți, 15 aprilie 2025, 08:43

Rubrica „De-ale noastre” cu etnologul Adina Hulubaș la Radio România Iași (15.04.2025)

Rubrica „De-ale noastre” cu etnologul Adina Hulubaș la Radio România Iași. 15 aprilie 2025 – De ce ”să nu ne prindă Paștele în...

Rubrica „De-ale noastre” cu etnologul Adina Hulubaș la Radio România Iași (15.04.2025)
Cât prețuiesc francezii natura și pădurile. Silvicultorul francez, Olivier Dumas, alături de Mihai Diac, la ”Pulsul Zilei” – 14.04.2025.
Emisiuni luni, 14 aprilie 2025, 13:23

Cât prețuiesc francezii natura și pădurile. Silvicultorul francez, Olivier Dumas, alături de Mihai Diac, la ”Pulsul Zilei” – 14.04.2025.

Cât de important este cadrul natural de recreere oferit de păduri, în Hexagon și cât de mult prețuiesc și respectă francezii natura, ne putem...

Cât prețuiesc francezii natura și pădurile. Silvicultorul francez, Olivier Dumas, alături de Mihai Diac, la ”Pulsul Zilei” – 14.04.2025.
Emisiuni luni, 14 aprilie 2025, 13:14

Săptămâna Patimilor Domnului Iisus Hristos. Protoiereul Vasile Leonte cu Mihai Florin Pohoață, la ”Pulsul Zilei” – 14.04.2025.

“Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat şi mulţi din morminte au înviat”. Vinerea Mare: utima vineri din Postul Paştelui se...

Săptămâna Patimilor Domnului Iisus Hristos. Protoiereul Vasile Leonte cu Mihai Florin Pohoață, la ”Pulsul Zilei” – 14.04.2025.
Emisiuni luni, 14 aprilie 2025, 12:32

Filarmonica MOLDOVA concert vocal-simfonic dedicat Sărbătorilor Pascale 17 aprilie 2025

CONCERT VOCAL-SIMFONIC DEDICAT SĂRBĂTORILOR PASCALE – JOI, 17 aprilie 2025 Orchestra simfonică și Corul academic „Gavriil...

Filarmonica MOLDOVA concert vocal-simfonic dedicat Sărbătorilor Pascale 17 aprilie 2025
Emisiuni luni, 14 aprilie 2025, 11:53

Dramaturgie contemporană – INVITAȚIILE THALIEI cu Alex Aciobăniței (14.04.2025)

Emisiunea de teatru scurt INVITAȚIILE THALIEI, realizată de Alex Aciobăniței vă dă întâlnire, în fiecare seară de luni, începând cu ora...

Dramaturgie contemporană – INVITAȚIILE THALIEI cu Alex Aciobăniței (14.04.2025)
Emisiuni luni, 14 aprilie 2025, 10:50

Creștinii au intrat în Săptămâna Mare. Părintele Lucian Apopei în direct la Radio Iași

„Regăsiți copilul din voi!” Părintele Lucian Apopei, director de comunicare la Arhiepiscopia Iașului, ne invită la introspecție în...

Creștinii au intrat în Săptămâna Mare. Părintele Lucian Apopei în direct la Radio Iași