IGPR: Percheziţii într-un dosar privind utilizarea unui software piratat

Publicat de gabrielarotaru, 6 martie 2025, 12:18
Poliţiştii de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat, joi, sub coordonarea procurorilor, 42 de percheziţii la punctele de lucru ale unei societăţi comerciale şi la persoane bănuite că ar fi folosit un software piratat pentru arhitectură şi inginerie, prin care au provocat un prejudiciu de circa 750.000 euro.
‘La data de 6 martie, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice (DICE), sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, au pus în aplicare 42 de mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi în judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Constanţa, Cluj, Harghita, Neamţ, Timiş, Vâlcea şi Vrancea’, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, joi, AGERPRES.
Activităţile se desfăşoară la sediile unor societăţi comerciale, precum şi la domiciliile persoanelor implicate în activitatea infracţională într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator prevăzute şi oferirea de dispozitive ori componente care permit neutralizarea măsurilor tehnice de protecţie ale acestora, inclusiv în mediul digital.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2021 – 2025, 25 de agenţi economici specializaţi în activităţi de proiectare, design, arhitectură şi construcţii ar fi utilizat fără drept un program informatic tip software pentru calculator, înregistrat în domeniul arhitectură şi inginerie.
La activităţi participă şi poliţişti din cadrul serviciilor de investigare a criminalităţii economice din Inspectoratele de poliţie Bihor, Constanţa, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Harghita, Neamţ, Timiş, Vâlcea şi Vrancea, însoţiţi de specialişti criminalişti din cadrul IGPR – Institutul Naţional de Criminalistică şi structurilor judeţene de profil. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)