Donald Trump a anunţat că a avut discuţii productive cu Vladimir Putin

Publicat de Gabriel Rotaru, 14 martie 2025, 16:14
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că există „şanse foarte bune” ca războiul dintre Rusia şi Ucraina să se poată termina, după discuţii productive avute joi cu preşedintele rus Vladimir Putin.
„Am avut ieri discuţii foarte bune şi productive cu preşedintele Vladimir Putin al Rusiei şi există şanse foarte mari ca acest război oribil şi sângeros să se încheie în sfârşit”, a scris dl Trump într-un post pe platforma socială Truth Social, adăugând că i-a cerut lui Vladimir Putin să cruţe vieţile soldaţilor ucraineni „complet înconjuraţi”. (Rador/ FOTO WhiteHouse.org)