Matca – paradisul gălățean al legumelor. Legumicultorul Georgică Rarinca(Matca, Galați) cu Mihai Florin Pohoață, la ”Pulsul Zilei” – 18.03.2025.
Întreținerea solariilor cu legume la Matca, județul Galați, este o frumoasă și prosperă activitate a locului și un mod de trai pentru localnici, practic indiferent de vreme.

Publicat de mihaipohoata, 18 martie 2025, 11:56
La Matca, județul Galați, nu există familie care să nu aibă solarii sau terenuri în câmp cultivate cu legume.
În localitate se cultivă roşii, ceapă, castraveţi, salată, ridichi, gogoşari, dar şi pepeni galbeni sau verzi iar legumicultura este o tradiţie transmisă din generaţie în generaţie.
Ce înseamnă munca la solarii, ce greutăți sunt întâmpinate de obicei dar și în prezent, cum este valorificată producția de legume și care sunt bucuriile acestei tradiționale îndeletniciri a locului ne va spune Georgică Rarinca, unul dintre cei mai experimentați legumicultori din Matca, județul Galați, astăzi, marți, 18 martie 2025, în intervalul orar 13:20 – 13:45, la ”Pulsul zilei” – pe toate frecvențele Radio Iași: 90,8 – 94,5 și 96,3 Mhz FM, 1053 Khz AM dar și live pe www.radioiasi.ro, emisiune realizată și produsă de Mihai Florin Pohoață.
Sursă: Georgică Rarinca.