Sesiunea de comunicări „Literatură și Tradiție la Iași” din programul Festivalului „Teodorenii” (ediția a X-a) – temă a emisiunii Tradiții de joi, 20 MARTIE 2025, ora 21:03 – 22 – cu Dumitru ȘERBAN

Publicat de Andreea Drilea, 19 martie 2025, 10:27
Stimați prieteni, în emisiunea Tradiții (joi, 20 martie a.c., h 21:03) relatăm de la ediția a X-a a Festivalului „Teodorenii”, eveniment desfășurat, nu demult, la Iași. Festivalul s-a desfășurat sub titulatura – Literatură și Tradiție la Iași.
Organizatori ai evenimentului au fost reprezentanții Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu cei ai Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, cei ai Complexului Muzeal Național „Moldova”, ai Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași, cei ai Insitutului de Filologie Română „Alexandru Philippide”, Academia Română, Filiala Iași, ai Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași, ai Universității de Ştiinţe ale Vieţii „Ion Ionescu de la Brad”, ai Apavital SA, ai Asociației Literare „Păstorel”, Asociației „Prietenii Bârnovei”, ai Departamentul Pro Vita – Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor.
În una din cele trei zile ale festivalului, am asistat la Sesiunea de comunicări „Literatură și Tradiție la Iași”, sesiune desfășurată în Sala „Ștefan Procopiu” din incinta Muzeului Științei și Tehnicii, Palatul Culturii.
De la această manifestare, la care a participat un public numeros, ascultăm, în ediția de astăzi, pe etnolog Ioana Repciuc, de la Departamentul de Etnologie din cadrul Insitutului de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română, Filiala Iași, cea care ne vorbește despre tema – Lumi tradiționale – lumi ficționale. Literatura și tradiția dintr-o perspectivă antropologică. Apoi, îl ascultăm pe Andrei Cojocaru, filolog, cel care ne vorbește dspre Contribuția lui Johann Reuchlin la dezvoltarea „Kabbalei creștine”. Adina Alexandra Iftime, filolog, ne prezintă lucrarea – Povești, povestiri, basme: recuperarea și actualitatea literaturii tradiționale.
Dragi prieteni, în speranța că v-am stârnit interesul cu subiectele pe care le-am amintit, și sigur am făcut-o, vă invit să fiți alături de Radio Iași (pe toate frecvențele: 1053 KHz/AM, 90,8; 94,5 și 96,3 MHz/FM), joi, 20 MARTIE 2025, imediat după ora 21, pentru a urmări emisiunea Tradiții, o emisiune a sufletului dumneavoastră.
Ne auzim online – AICI – http://player.radioiasi.ro/live-radio-iasi.html
Text, foto și audio: Dumitru ȘERBAN