Ascultă Radio România Iași Live

#Infoeconomic: Loredana Acasandrei, director de vânzări în cadrul unei agenții imobiliare din Iași: ”este o explozie a prețurilor nejustificată. De cel puțin doi ani, piața imobiliară a crescut cu peste 30%, în detrimentul pieței rezidențiale, pieței imobiliare din oraș. A ajuns să fie mai ieftin să cumperi o casă decât un apartament”.

#Infoeconomic: Loredana Acasandrei, director de vânzări în cadrul unei agenții imobiliare din Iași: ”este o explozie a prețurilor nejustificată. De cel puțin doi ani, piața imobiliară a crescut cu peste 30%, în detrimentul pieței rezidențiale, pieței imobiliare din oraș. A ajuns să fie mai ieftin să cumperi o casă decât un apartament”.

Publicat de hdaraban, 26 martie 2025, 12:56 / actualizat: 26 martie 2025, 15:51

Potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, primele despre evoluția pieței imobiliare pentru anul acesta și care se raportează la luna ianuarie, în România, au fost consemnate peste 8400 de tranzacții, în scădere cu 17% comparativ cu ianuarie 2024.

Informațiile analizate de o platformă românească de imobiliare mai arată că aproximativ 30% dintre acestea au fost înregistrate în București.

În ciuda scăderii înregistrate la nivel național, județul Suceava, cu cele peste 400 de tranzacții cu locuințe încheiate la notar în  ianuarie, a ocupat poziția a patra la nivel național, cu o creștere de aproape 38% raportat la aceeași lună din 2024.

Județul din Moldova a depășit astfel inclusiv județul Cluj. Între timp, județele Timiș, Brașov și Iași au înregistrat scăderi mai mari decât media națională, cu 43%, 31% și, respectiv, 59%.

Cu aceste repere, la #InfoEconomic, Horia Daraban a abordat subiectul tendințelor pe piața imobiliară din zona Moldovei, care sunt provocările și ce determină pe clienți să aleagă un anumit spațiu de locuit în detrimentul altuia.

Parteneră de dialog a fost doamna Loredana Acasandrei, director de vânzări în cadrul unei agenții imobiliare, membru al Asociației Profesionale a Agențiilor Imobiliari din România.

Interlocutoare a precizat că este vizibilă clar ”o explozie a prețurilor nejustificată. De cel puțin doi ani, piața imobiliară a crescut cu peste 30%, în detrimentul pieței rezidențiale”, fenomen care este foarte greu de explicat.

Specialistul spune că ”oferta este foarte mică, pentru că vânzătorii nu au curaj să facă pasul din cauza dobânzilor mari, din cauza instabilității politice, din cauza măsurilor fiscale. Toate astea țin oamenii, așa, în derivă”.

Referitor la prețurile pentru apartamentele construite înainte de 1989, Loredana Acasandrei spune că ”sunt foarte căutate. Dacă colegii mei ar avea oferte cu două camere decomandate pe Păcurari, pe Nicolina, pe Alexandru, pe Dacia, pentru 54 de m², etaj intermediar, la prețul de 80.000, toate s-ar da într-o zi, dacă sunt; dar nu sunt, pentru că sunt de la 100.000 euro în sus.”


Horia Daraban: Într-o notă generală, cum ați caracteriza piața imobiliară din regiunea Moldovei, din județul Iași? Completez întrebarea cu o statistică: cele mai active piețe imobiliare în 2024 au fost București, Ilfov, Brașov, Constanța, Cluj, Timiș. Niciun județ din regiunea noastră.

Loredana Acasandrei: Din punctul meu de vedere, este o explozie a prețurilor nejustificată. De cel puțin doi ani, piața imobiliară a crescut cu peste 30% în detrimentul pieței rezidențiale, pieței imobiliare din oraș. Nu putem înțelege nici noi de ce se întâmplă lucrul ăsta. A ajuns să fie mai ieftin să cumperi o casă decât un apartament.

Horia Daraban: E greu de explicat un astfel de paradox?

Loredana Acasandrei: E foarte greu de explicat. În momentul de față, este așa o ofertă și o cerere egală, adică, niciunul nu lasă, nici vânzătorul nu lasă din preț, dar nici cumpărătorul nu cumpără. Și dacă, la un moment dat, se lasă din preț, vânzătorul devenind cumpărător nu are ce cumpăra și atunci el este nevoit să mărească prețul sau să nu mai vândă. Deci Iașiul atrage cumpărători, dar dacă sunt prețuri corecte. Adică, există răbdare pe piața imobiliară ieșeană și se tranzacționează, dar la un preț corect. În condițiile în care a ajuns, în zona periferică, să fie peste 2.000 euro metrul pătrat sau, în zona centrală, peste 3.000 euro metrul pătrat blocuri vechi, nu e relevant.

Horia Daraban: Referitor la cifrele pe care le-am dat, care sunt elementele care determină creșterea numărului tranzacțiilor imobiliare sau scăderea acestui număr? Toată această evoluție, tot acest trend se raportează la prețul pe metrul pătrat sau sunt și alte cauze, alte motive?

Loredana Acasandrei: Dezavantajele, la momentul de față, din punctul meu de vedere, ar fi că oferta este foarte mică, pentru că vânzătorii nu au curaj să facă pasul din cauza dobânzilor mari, din cauza instabilității politice, din cauza măsurilor fiscale. Toate astea țin oamenii, așa, în derivă. Avantaje ar fi, pentru că Iașiul, din punctul meu de vedere, a crescut foarte mult prin modernizarea transportului public, prin transportul aerian, care și-a ajustat costurile, prin campusul Palas, autostrada care ne avantajează, complexele rezidențiale care s-au construit; doar că probabil așteptăm, la un moment dat, să se echilibreze piața, pentru că ea, de la lună la lună, tot crește.

Horia Daraban: În opinia dumneavoastră, ce înseamnă această echilibrare a pieței și poate ne oferiți și niște cifre legate de prețuri raportat la ce înseamnă zona în care se află locuința tranzacționată?

Loredana Acasandrei: Echilibrarea pieței, din punctul meu de vedere, este atunci când, în raportul preț-calitate, prețul se justifică. Deci, clientul nostru este în măsură să aibă această capacitate și să-și dea seama când e momentul potrivit să facă tranzacția. Dacă la momentul ăsta cineva vinde un, dau un exemplu, apartament cu trei camere, zona Alexandru 130.000 – 140.000 de euro și poate să-și cumpere o casă la Ciurbești, Valea Lupului, Miroslava, nu cred că e relevant.

Horia Daraban: Credeți că, la ora actuală, se înregistrează un anumit blocaj pe piața imobiliară în zona Iașiului?

Loredana Acasandrei: Da, în momentul de față, oamenii stau în așteptare.

Horia Daraban: Dacă e să oferim un răspuns, la ce se uită clientul, dincolo de suprafața locuinței pe care vrea să o cumpere și dincolo de preț? Este vorba despre poziționarea locuinței raportat la oraș? Care sunt tendințele?

Loredana Acasandrei: Depinde și de nevoi. Tendința, la momentul de față, pentru investitori, clar, este pe oraș. Dar dacă prețurile nu se echilibrează, aș avea curajul să  anticipez, o să ajungă o proprietate 1.000.000 euro în centru. La momentul de față, nu mi se pare normal ca un apartament cu patru camere, etajul patru pe Copou, să se promoveze cu 320.000 euro; bloc vechi și foarte puțin îmbunătățit, în condițiile în care ne chinuim să vindem case în oraș, care sunt aproape de prețul unui apartament. De aici, dezechilibrul acesta.

Horia Daraban: În ce măsură fondul imobiliar, care este din perioada comunistă, mai corespunde așteptărilor actuale ale clienților?

Loredana Acasandrei: Ați fi uimit, sunt foarte căutate. Deci, la momentul ăsta, dacă colegii mei ar avea oferte cu două camere decomandate pe Păcurari, pe Nicolina, pe Alexandru, pe Dacia, preț pentru 54 de m², etaj intermediar, la prețul de 80.000, toate s-ar da cinci într-o zi, dacă sunt; dar nu sunt, că-s de la 100.000 euro în sus.

Horia Daraban:  Și se vând?

Loredana Acasandrei: Acum, că au ajuns la 100.000, nu, dar dacă ar fi pe la 90.000, se vând.

Horia Daraban: Iar dacă ar fi un apartament cu trei camere și aproape de 70m²?

Loredana Acasandrei: În secunda doi, s-ar da cu 120.000.

Horia Daraban: De ce oamenii sunt interesați totuși de astfel de apartamente, care sunt construite înainte de 1989, deci au o vârstă?

Loredana Acasandrei: Pentru că, în primul rând, e foarte puțină ofertă și, doi, pentru că sunt aproape de nevoile pe care le au dumnealor, de școli, de grădinițe, de piețe, și e normal. Adică, cele la periferie, din punctul meu de vedere, sunt căutate de către cei care vor să le închirieze. Cele în oraș sunt căutate de cei care activează, care vor o liniște. Vă dau un exemplu, am clienți care acum vând in zona periferică, îmi cer să stea în chirie pentru că s-au săturat să fie șoferii copiilor lor, pentru că traficul este infernal și automat că oferta este limitată și prețurile au luat-o razna, pentru că este oarecum cerere, dar nu este o ofertă. Cei care scot pe piața imobiliară o ofertă, să zic eu un cuvânt drăguț, ”se alintă” și scot un preț dacă și-l iau, bine de bine, dacă nu, nu.

Horia Daraban: Chiriile au urmat aceeași evoluție ca prețurile pentru achiziționarea locuințelor?

Loredana Acasandrei: Și chiriile au luat aceeași evoluție; adică, pentru două camere, în zona periferică, 450 euro. Mi se pare foarte mult, dar dacă nu au ce să găsească, care își permit așa închiriază.

Horia Daraban: Spre ce tipuri de spații de locuit se îndreaptă clienții? În zona Iașului, în zona Moldovei, gusturile, ca să spun așa, sunt împărțite?

Loredana Acasandrei: Da, e în funcție de nevoi și de banii care sunt dispuși să-i ofere. Deci se caută și pe piața rezidențială, chiar și acolo s-au scumpit apartamentele. La momentul de față, a ajuns un apartament cu o cameră, în zona rezidențială, peste 80.000, în zona periferică, să dăm un exemplu. Dar se cumpără, adică, cei care au nevoie pe oraș, caută pe oraș, care au nevoie în partea rezidențială… Dar, repet, la momentul de față, casele ar părea că sunt mai avantajoase să poată fi achiziționate.

Horia Daraban: E posibil să se schimbe această tendință, adică casele să fie mai scumpe decât apartamentele din oraș?

Loredana Acasandrei: Cred că ar putea fi un trend, poate urmăm pașii Europei, unde pe oraș să fie de neatins, zonă periferică să fie permisivă.

Horia Daraban: Pentru că suntem totuși la început de an 2025, în prima parte, cum vedeți evoluția pieței imobiliare în acest an?

Loredana Acasandrei: Din nefericire, văd că, de la o zi la alta, tendința este să crească prețurile.

Horia Daraban: Nu este cumva o bulă, adică, la un moment dat, acest trend să dispară brusc și să apară o criză?

Loredana Acasandrei: Nu mai știu ce să spun, pentru că de o criză vorbim de înainte de pandemie, de peste șase-șapte ani. E o mare inflație și, la momentul ăsta, nu mai îndrăznesc să-mi dau cu părerea, mă adaptez situației. Mă minunez, mă mir, mă șochează să văd că un apartament vechi, urât, negru, din anii ‘60 și ceva să se vândă cu 80-90.000.

Horia Daraban: Dincolo de inflația pe care ați invocat-o dumneavoastră și care e așezată pe parcursul mai multor ani, care sunt factorii, care sunt elementele care influențează piața imobiliară și, evident, ne raportăm la anul pe care îl traversăm, la anul 2025?

Loredana Acasandrei: În sens negativ, cred, cu mare impact, la momentul de față, ar fi instabilitatea politică pe care, cu toții, o știm, de nu mai îndrăznești să faci niciun pas, pentru că nu știm ce ne așteaptă. În sens pozitiv, e de bine că concurăm și cu marile orașe și, ușor-ușor, ne egalăm cu celelalte orașe, prin infrastructură, prin facilități complexe, transport rutier, public.

Adică, Iașiul, față de acum zece ani, este în schimbare, în ciuda inflației și în ciuda instabilității politice. Noi am mai avut o problemă până acum și poate de aceea se vede așa o scădere a Iașiului. Ani de zile noi n-am beneficiat de autorizații pe oraș. Anul trecut, pentru că s-au dat drumul la autorizații, Iașiul a avut o creștere. Noi cred că suntem, de vreo doi-trei ani, îmi place mie să spun, într-un echilibru constant, doar că prețurile cresc.


Varianta audio a interviului:

Sursa foto: AI/ Gemini, Loredana Acasandrei

Reporterul ”Incubator” Radio România Iași, Raluca Cebere în direct la Bună Dimineața
Emisiuni luni, 31 martie 2025, 08:45

Reporterul ”Incubator” Radio România Iași, Raluca Cebere în direct la Bună Dimineața

Incubator Radio România Iași Dacă vreți să aflați ce cladire impozantă din Europa se sărbătorește astazi, 31 martie, aflați de la...

Reporterul ”Incubator” Radio România Iași, Raluca Cebere în direct la Bună Dimineața
30 martie, orele 18:00-20:00, didactica pianului în conservatoarele europene-conf.univ.dr.habil. Ionela Butu la Univers Muzical, cu Daniela Vlad
Emisiuni duminică, 30 martie 2025, 14:48

30 martie, orele 18:00-20:00, didactica pianului în conservatoarele europene-conf.univ.dr.habil. Ionela Butu la Univers Muzical, cu Daniela Vlad

Ionela Butu este conf.univ.dr.habil. la UNAGE și președinte al World Piano Teachers, filiera română Absolventă a Facultății de Filosofie a...

30 martie, orele 18:00-20:00, didactica pianului în conservatoarele europene-conf.univ.dr.habil. Ionela Butu la Univers Muzical, cu Daniela Vlad
29 martie, 18:03-20:00 Universul Muzical al compozitorului Nimrod Borenstein
Emisiuni sâmbătă, 29 martie 2025, 17:49

29 martie, 18:03-20:00 Universul Muzical al compozitorului Nimrod Borenstein

Nimrod Borenstein, Compozitorul căruia Filarmonica Moldova îi cânta o lucrare în Festivalul Enescu 2017 a mai fost prezent între timp în...

29 martie, 18:03-20:00 Universul Muzical al compozitorului Nimrod Borenstein
Riscurile trecerii la ora de vară! Conf.univ.dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar urgențe, cu Mihai Florin Pohoață, la ”Pulsul Zilei” – 28.03.2025.
Emisiuni vineri, 28 martie 2025, 11:26

Riscurile trecerii la ora de vară! Conf.univ.dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar urgențe, cu Mihai Florin Pohoață, la ”Pulsul Zilei” – 28.03.2025.

Ce riscăm: Majoritatea oamenilor se adaptează cu uşurință la schimbarea orei, modificările adaptive ale organismului făcându-se complet în...

Riscurile trecerii la ora de vară! Conf.univ.dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar urgențe, cu Mihai Florin Pohoață, la ”Pulsul Zilei” – 28.03.2025.
Emisiuni joi, 27 martie 2025, 09:48

Fundația EuroEd – dialog intercultural prin civilizația Chinei și proiecte europene – teme ale emisiunii Dialog intercultural de vineri, 28 MARTIE 2025, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN

Dacă în două ediții trecute ale emisiunii noastre am vorbit despre Anul Nou Chinezesc, cu accent pe câteva activități culturale organizate cu...

Fundația EuroEd – dialog intercultural prin civilizația Chinei și proiecte europene – teme ale emisiunii Dialog intercultural de vineri, 28 MARTIE 2025, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN
Emisiuni joi, 27 martie 2025, 08:58

„De-ale noastre” (27 martie 2025): Ziua Cucului

De-ale noastre”, rubrică nouă în programele Radio România Iași! Etnologul Adina Hulubaș se va auzi în fiecare marți și joi în Bună...

„De-ale noastre” (27 martie 2025): Ziua Cucului
Emisiuni miercuri, 26 martie 2025, 09:53

Omul care aduce vestea: 24 de primăveri Fără Zahăr. Bună Dimineața cu Adina Șuhan

Omul care aduce vestea: Fără Zahăr la 24 de primăveri. Bobi Dumitraș de la Fără Zahăr ne-a zis în matinal cum e viața trupei! Ce-a spus...

Omul care aduce vestea: 24 de primăveri Fără Zahăr. Bună Dimineața cu Adina Șuhan
Emisiuni miercuri, 26 martie 2025, 09:33

„Adevarata Basarabie”, campania ATRAG Iași la Muzeul Unirii. Bună Dimineața cu Adina Șuhan

„Adevarata Basarabie”, campania ATRAG Iași începe joi, 27 martie 2025. Georgeta Nicoară și Irina Roșioru, coordonatori ATRAG Iași,...

„Adevarata Basarabie”, campania ATRAG Iași la Muzeul Unirii. Bună Dimineața cu Adina Șuhan