Funeralii Papa Francisc/Sâmbătă – zi de doliu naţional; drapelul României – arborat în bernă

Publicat de Andreea Drilea, 26 aprilie 2025, 09:45 / actualizat: 26 aprilie 2025, 10:51
Sâmbătă este zi de doliu naţional pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc.
Guvernul a aprobat, joi, în şedinţă, o hotărâre în acest sens.
‘Aprobăm o zi de doliu naţional în România în memoria Sanctităţii Sale Papa Francisc, sâmbătă, pe 26 aprilie, chiar în ziua funeraliilor de la Vatican. Este o decizie ce arată respectul profund pentru deschiderea sa totală şi căldura arătată permanent românilor. Ca orice creştin am simţit că prezenţa sa a fost o binecuvântare pentru întreaga umanitate’, a precizat premierul, la începutul şedinţei de Guvern.
Prin urmare, sâmbătă, toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă.
Drapelul României în bernă se mai arborează: la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ de orice grad, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României; la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi în aeroporturi, porturi, gări şi autogări; ca pavilion pe navele de orice fel şi pe alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc.
Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă.
Posturile de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură urmează să îşi adapteze programul în mod corespunzător.
Funeraliile Papei Francisc, care a murit luni, la vârsta de 88 de ani, vor avea loc sâmbătă dimineaţa, în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican. Acesta va fi înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro