(INTERVIU) Mihai Mitrică, director executiv al Federației Editorilor din România: ”cartea tipărită în țară noastră nu este un lux, este o nevoie pe care mulţi nu o sesizează”
Publicat de andreeadaraban, 23 aprilie 2015, 22:00
La 23 aprilie este sărbătorită Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor, proclamată la cea de-a 28-a sesiune a Conferinței Generale a UNESCO, în 1995, considerând evenimentul o oportunitate pentru recunoașterea puterii cărți în schimbarea în bine a vieții și, totodată, pentru a-i sprijini pe autorii de cărți. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc activități dedicate cărții, autorilor, editorilor, librarilor, bibliotecarilor și, implicit, cititorilor.
În toată lumea, sunt organizate expoziții de carte, lecturi publice și alte manifestări menite să încurajeze și să popularizeze lectura. Pentru celebrarea Zilei Mondiale a Cărții și a Dreptului de Autor se urmărește implicarea a milioane de oameni din peste 100 de țări, a sute de organizații de voluntari, școli, instituții publice, grupuri profesionale și întreprinderile private. În decursul anilor această zi a câștigat un număr considerabil de participanți de pe toate continentele și din toate mediile culturale.
23 aprilie reprezintă și o dată simbolică pentru literatura universală. La această dată, în 1616, au murit scriitorul spaniol Miguel de Cervantes, scriitorul britanic William Shakespeare, Inca Garcilaso de la Vega — scriitor peruan de origine spaniolă.
În această zi în care se sărbătorește cartea, Andreea Daraban a stat de vorba cu Mihai Mitrică, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România.
Andreea Daraban: Scriitorii şi cărţile lor sunt sărbătoriţii zilei. Astăzi este Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, iar în ţară au loc cu acest prilej mai multe evenimente. O întrebare care stă pe buzele multora dintre noi. Se mai citeşte în România?
Mihai Mitrică: Nu prea se mai citeşte pentru că dacă s-ar citi la nivelul care ar trebui să se citească, piaţa de carte ar fi la un nivel mult mai mare decât nivelul la care se prezintă în acest moment. Nu s-ar mai închide atâtea librării, nu am mai avea edituri care dispar de la an la an, n-am mai avea expozanţi care nu mai apar nici la Bookfest nici la Gaudeamus, prin urmare la nivelul obiceiurilor de lectură stăm foarte prost, mult mai prost decât vecinii noştri şi mult mai prost decât ar merita poporul acesta.
Andreea Daraban: Cum aţi caracteriza vânzarea de carte pe piaţa românească în ultima perioadă?
Mihai Mitrică: Este vorba de un singur cuvânt: „SUPRAVIEŢUIRE”. Se merge din facturi în facturi, din bilet la ordin în bilet la ordin încercând să facem rost de sumele necesare pentru salarii. Dacă un holding puternic precum Humanitas spune că a avut pierderi anul trecut de 400 de mii de euro, asta incluzând şi activitatea de librărie unde, mulţi o consideră destul de profitabilă, gândiţi-vă că o editură mică sau medie se descurcă cu mult mai greu.
Andreea Daraban: De ce nu se cumpără carte? Este vorba despre preţuri?
Mihai Mitrică: Sunt mulţi factori aici. Cred că principala problemă pleacă de la educaţie. Avem o şcoală care nu reuşeşte să inducă o dragoste de lectură pentru că se păstrează în nişte ancore învechite prin care literatura este transmisă copiilor, iar acolo unde copii reuşesc să treacă de manual, de baza manualului, ei trebuie să îşi crească eforturile exponenţial pentru a ajunge la o carte care să le servească interesele şi asta se întâmplă mai ales în marile centre urbane. În rest, în mediul rural şi urbanul mijlociu şi mic, este o stare extrem de precară a cărţii, a contactului cu cartea. Sunt biblioteci şcolare puţin utilate, sunt biblioteci publice judeţene municipale extrem de în urmă cu achiziţia de carte, lanţuri de librării care lipsesc cu desăvârşire din oraşele medii şi mici şi oraşe mari care să zicem mai au câte două, trei librării, dar în care lumea intră destul de rar. Eu am experienţa Salonului de Carte Bookfest care îl facem în vreo 5 oraşe şi e destul de greu de adunat oameni chiar dacă ai personalităţi puternice care îţi vin. Lumea e interesată să vină dar sunt puţine activităţile într-un an care să-i obişnuiască cu un ritm de frecventare a evenimentelor culturale în ce priveşte cultura scrisă mă refer.
Andreea Daraban: Principalele cauze ale interesului scăzut ar putea fi: lipsa unei educaţii în familie în acest sens, dar de asemenea profesorii care nu ştiu să îndrume spre carte pe elevi, spre lectură.
Mihai Mitrică: Aici nu aş da vina doar pe factorul uman, este o vină instituţională de la Ministerul Educaţiei. În jos pleacă problema, respectiv de la Ministerul Culturii. O programă nu se stabileşte la nivelul şcolii, ar putea fi normal ca o subsidiaritate să fie înţeleasă să ducă la crearea unei programe articulate pe nevoile comunităţii în care se află şcoala, dar cred că visăm mult prea departe. Ministerul Educaţiei rămâne el însuşi ancorat în acea programă învechită pe care nu doreşte să o schimbe şi care nu reuşeşte să vină aproape de zilele noastre şi aşa ne trezim cu o generaţie care nu citeşte, care îşi creează modele din ce vede la televizor şi, la televizor prea puţină cultură reuşim să vedem şi de asta vom avea în viitor, nu de piaţa de carte ne plângem noi acum, ci de viitorul acestei ţări care se va transforma într-o economie de subzistenţă pentru foarte multe persoane care vor ajunge asistaţi sociali, vor ajunge persoane cu acces la niveluri minime şi medii de salarizare din cauza slabei pregătiri.
Andreea Daraban: Ce ar putea stimula consumul de carte în România?
Mihai Mitrică: Ar fi suficiente pârghii pe care Guvernul le-ar putea folosi pentru că de Guvern depinde tot acest lucru. În primul rând să se elimine aceste aberaţii legislative care iau banii din cultură şi îi duc în altă parte a culturii şi să se încerce să se aducă bani din afara culturii. Mă refer acum la Legea Timbrului Cultural, la obligarea tipografiilor să plătească o cotă parte din venituri către Administraţia Fondului Cultural Naţional echivalându-le cu Loteria Naţională care nu se poate plânge de lipsă de venituri şi la multe licitaţii anunţate şi puse în practică de achiziţii de carte a bibliotecilor publice. Ministerul Culturii de multă vreme a tot promis că va face aceste licitaţii şi că va aloca fonduri, dar de întâmplat nu s-a întâmplat nimic.
Andreea Daraban: Astăzi este şi ziua bibliotecarului. Care e relaţia editurilor cu bibliotecile sau care ar trebui să fie?
Mihai Mitrică: Care ar trebui să fie ştim cu toţii. Ar trebui să fie un parteneriat deschis, însă, în momentul în care bibliotecarul abia îşi duce zilele într-o bibliotecă de multe ori prost finanţată, neracordată la cele mai noi apariţii editoriale, e destul de greu să ai o relaţie corectă şi spre beneficiul publicului. Mai există cazuri izolate de biblioteci şi în ţară care reuşesc să conducă cumva relaţia cu editorii spre o colaborare fie în beneficiul publicului. Se organizează la unele biblioteci judeţene târguri de carte, care, publicul local le gustă într-o oarecare măsură, dar sunt cazuri izolat, nu este vorba despre o regulă generală. Avem copii care, spre exemplu, la 50 de kilometri de Bucureşti, văd pentru prima dată o colecţie de carte întreagă, adică mă refer la o colecţie a unei edituri. La 50 de kilometri de Iaşi, în judeţul Vaslui, sunt copii care n-au văzut niciodată o carte în afară de manuale şcolare pentru că la ei nu mai există nici bibliotecă sătească, nici bibliotecă şcolară este destul de greu de omogenizat acest tablou. El se prezintă cu câteva vârfuri puţine şi în rest ne situăm sub o limită acceptabilă.
Andreea Daraban: Vorbeaţi despre acest demers, introducerea Timbrului Literar. Această aşa numită taxă pe citit. Cine câştigă, cine pierde în acest demers?
Mihai Mitrică: De câştigat pe termen scurt va câştiga Uniunea Scriitorilor, de pierdut pe termen mediu, lung şi scurt, pierdem cu toţii pentru că, deşi Uniunea Scriitorilor are impresia că cine merită nişte bani la care nu contribuie cu nimic, pe termen mediu şi lung va observa că se va diminua cantitatea de beletristică de pe piaţă şi va încasa tot puţin din banii pe care îi speră. Aş vrea să fim bine înţeleşi, problema nu este cu Uniunea Scriitorilor, problema este cu mecanismul care duce la îmbogăţirea fără un temei a Uniunii Scriitorilor. Acest timbru literar este anacronic şi nu mai este prezent pe nicăieri. Această transformare nu văd în România de ce s-ar întoarce cu zeci de ani în urmă ca să producă ceva ce a fost eliminat organic prin evoluţia societăţilor în tot restul lumii. La noi, Guvernul în loc să-şi facă misiunea de a subvenţiona cultura aşa cum pretinde, nu face decât să mute nişte bani dintr-un buzunar care şi aşa e găurit, cel al editorilor şi cititorilor, către cel al scriitorilor, dar nu al scriitorilor ca persoane fizice ci al unei organizaţii care îi reprezintă cu mai mult sau mai puţin interes.
Andreea Daraban: Piaţa românească de carte se aliniază la ceea ce înseamnă actualitate editorială la nivel internaţional? Adică ce apare afară, se găseşte şi la noi?
Mihai Mitrică: Exact, există o sincronicitate, dar din păcate nivelul de tiraj pe care îl au titlurile care fac cifre de vânzări frumoase afară, la noi sunt de sute sau o mie şi ceva de exemplare. Publicul nostru are posibilitatea de a-şi cumpăra cărţile care apar afară şi fac succes de casă, dar într-o ediţie chiar limitată pentru că editorii nu au bani să investească, să rişte un pariu care ar putea fi pierzător şi care de foarte multe ori trecerea limitei de supravieţuire sub ea.
Andreea Daraban: Îmi puteţi spune care ar fi cărţile cele mai bine vândute în România, anul trecut de exemplu, dacă aveţi o statistică?
Mihai Mitrică: Evident, doar ne uităm la cartea lui Klaus Iohannis care a depăşit cu mult o sută şi ceva de mii e exemplare. Sub ea sunt cărţile clasice, şi, la Polirom, editura ieşeană care o aveţi acolo şi care reuşeşte să reziste cu brio pe frontul culturii scrise, au apărut cărţi destul de bine vândute, Humanitas cu autorii clasici, ca urmare, gusturile publicului nu s-au schimbat, s-au metamorfozat puternic pentru că publicul nu a suferit o infuzie de sânge proaspăt ca să zicem aşa. Sunt aceeaşi un milion şi un pic de oameni care în toată ţara asta sunt interesaţi de fenomenul cărţii, merg în librării, vin la târgurile de carte, îşi cumpără cărţile de pe internet, îşi cumpără ebook-uri. Cu aceştia putem să supravieţuim. Cu aceştia mai supravieţuieşte piaţa cărţii. Alţii din urmă, foarte greu pot să vină.
Andreea Daraban: Până la urmă este cartea tipărită un lux în România?
Mihai Mitrică: Nu este un lux, este o nevoie pe care mulţi nu o sesizează şi pe care s-ar putea prea târziu să-şi dea seama că au pierdut-o din vedere.
Andreea Daraban: Reprezintă variantele electronice un răspuns la neputinţa financiară pentru că mulţi dau vina pe partea financiară? Mulţi români spun că nu-şi cumpără o carte pentru că e prea scumpă. Reprezintă variantele electronice un răspuns la această neputinţă financiară a românului de a-şi cumpăra carte?
Mihai Mitrică: Dacă e să ne gândim la nivelul de impozitare pe care îl are cartea scrisă, de 9 %, la fel ca şi salamul mai nou, şi, nivelul pe care îl are cartea electronică, de 24% ca orice serviciu de software din care se câştigă foarte mulţi bani, vă daţi seama că atractivitatea preţului unei cărţi electronice rămâne destul de scăzut, prin urmare, puteţi găsi o carte electronică la 2/3 din preţul unei cărţi clasice, unei cărţi tipărite, din motivul expus mai sus, costul cu TVA-ul mult mai mare decât în cazul cărţii tipărite. Piaţa de carte electronică în momentul de faţă în România, nu reuşeşte, de fapt de câţiva ani de zile nu reuşeşte să treacă de un procent. Adică, suntem mult sub marja de eroare. Nu mai vorbim despre un segment care să constituie o bază pentru o viitoare creştere.
Andreea Daraban: Ne gândeam şi la piraterie.
Mihai Mitrică: Pirateria este o altă problemă cu care ne confruntăm. Într-adevăr Asociaţia Editorilor desfăşoară nişte proiecte de combatere a pirateriei. Avem 8 sau 9 procese deja deschise împotriva celor care au piratat cărţile. Problema este o lipsă de educaţie. Am bucuria să anunţ că am citit ieri avizarea unui manual de educaţie privind proprietatea intelectuală. Sper ca el, deşi nu l-am văzut fizic, să conţină şi ceea ce înseamnă şi o minimă educaţie de respectare a dreptului de autor în domeniul culturii scrise, dar trecând peste asta, noi românii în general ne-am obişnuit ca totul să fie gratis dacă este pe internet. Nu este aşa. În spatele fişierelor piratate se află multă muncă şi de foarte multe ori cei care descarcă fişierele piratate, nu fac decât să adâncească şi mai mult criza din piaţa cărţii. Nici ei nu sunt mulţi, dar orice descărcare ilegală a unei cărţi care evident poate fi făcută numai prin piratare înseamnă de fapt o lovitură dată sub centură pieţei de carte din România.
Andreea Daraban: Mi-a rămas în minte o imagine după o vizită în capitala Franţei, la Paris, în metrou, 80% sau poate nu 80%, 70% dintre pasageri aveau câte o carte în mână. Nu discut ce carte, fiecare citea câte ceva. Nu reviste, erau cărţi. Oameni care citeau. M-a impresionat la maximum această imagine. Vom avea o astfel e imagine în România?
Mihai Mitrică: Având în vedere că în România avem metrou doar în Bucureşti, dar gândindu-ne că putem extinde acest obicei la nivelul mijloacelor de transport în comun, e vorba despre un obicei pe care trebuie să-l continuăm şi acasă. Ceea ce aţi văzut acolo în Franţa, este deja partea unei obişnuinţe în capitalele şi în mediul occidental. În România este o raritate să vezi oameni citind nu neapărat în metrou, dar să zicem în mijloacele de transport în comun. Este destul de dificil, destul de greu de găsit un călător care să-şi scoată o carte din rucsac şi să se apuce să o citească în timp ce călătoreşte.
Varianta audio a interviului:
Interviul realizat de Andreea Daraban
Tehnoredactare Andreea Drîlea
(FOTO cititorul.net)
