Ascultă Radio România Iași Live

Tribunalul Galaţi a respins noua cerere a DNA de arestare preventivă a lui Gheorghe Bunea Stancu

Publicat de , 30 aprilie 2015, 18:33 / actualizat: 30 aprilie 2015, 19:47

Tribunalul Galaţi a respins astăzi noua cerere a procurorilor DNA de luare a măsurii arestării preventive, într-un nou dosar care vizează săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, faţă de Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Brăila, în prezent aflat în închisoare după condamnarea într-o altă cauză.

Cererea Serviciului Teritorial Galaţi al DNA de arestare preventivă a inculpatului Gheorghe Bunea Stancu a fost respinsă ca neîntemeiată, potrivit informaţiilor publicate pe portalul instanţelor de judecată. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Solicitarea procurorilor anticorupţie a fost înaintată miercuri Tribunalului Galaţi, însă instanţa a amânat cu o zi judecarea cauzei, în vederea citării şi prezentării in instanţă a inculpatului.

Potrivit unor surse judiciare, cererea de arestare preventivă pentru 30 de zile a fost formulată în dosarul în care Bunea Stancu este urmărit penal pentru că a făcut demersuri şi a luat decizii prin care SC Club Fotbal Brăila SA şi Asociaţia Handbal Club Dunărea Brăila au obţinut foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 7,5 milioane lei din bugetul CJ.

Conform aceloraşi surse, arestarea preventivă a fost cerută în condiţiile în care inculpatul, deşi aflat în penitenciar, ar putea beneficia în anumite condiţii de liberarea condiţionată sau de permisii pentru perioade limitate în timp, existând astfel riscul să influenţeze martori din dosar.

Procurorii anticorupţie din Galaţi au dispus, pe 23 aprilie, punerea în mişcare a urmăririi penale faţă de Gheorghe Bunea Stancu pentru infracţiunile de abuz în serviciu în formă continuată, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, şi de conflict de interese, în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, în perioada 28 martie 2006 – 8 martie 2012, preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a făcut mai multe demersuri şi a luat decizii prin care două persoane juridice – SC Club Fotbal Brăila SA şi Asociaţia Handbal Club ‘Dunărea’ Brăila au obţinut foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 7,5 milioane lei din bugetul CJ.

DNA precizează că demersurile, constând în întocmirea expunerilor de motive, susţinerea acestora şi adoptarea hotărârilor, precum şi a contractelor de asociere dintre cele două cluburi sportive şi CJ Brăila, au fost făcut în condiţiile în care Gheorghe Bunea Stancu cunoştea că se află în incompatibilitate. În plus, au constatat procurorii, finanţarea celor două persoane juridice a fost aprobată cu nerespectarea prevederilor legale, respectiv fără a exista angajamente legale, respectiv hotărâri ale CJ Brăila de aprobare expresă a sumelor încasate de cele două cluburi.

Anchetatorii susţin că, la foloasele obţinute de cele două societăţi, în valoare de aproximativ 7,5 milioane lei (respectiv 2,3 milioane lei pentru Fotbal Club Dunărea Brăila şi aproape 5,2 milioane lei pentru Handbal Club Dunărea Brăila) se adaugă dare în folosinţă gratuită, pe o perioadă de 5 ani, a unui autoturism aparţinând CJ Brăila.

‘Aceasta, în condiţiile în care SC Bursagrirom SA Brăila, la care Gheorghe Bunea Stancu este acţionar majoritar, are o participare indirectă la capitalul SC Concivia SA Brăila, societate care are la rândul său are calitatea de acţionar majoritar la SC Fotbal Club Dunărea Brăila şi membru fondator la Asociaţia Handbal Club ‘Dunărea’ Brăila, fiind deci persoană afiliată la acestea. Totodată, din totalul sumei de 7.492.360 lei încasată de cele două cluburi sportive, suma de 247.122,56 lei (fără TVA) ce reprezintă cheltuielile ocazionate de serviciile de servire masă ce au fost virate la SC Istru SA Brăila, firmă la care SC BURSAGRIROM SA Brăila este acţionar majoritar, iar fiul lui Gheorghe Bunea Stancu este preşedinte al Consiliului de Administraţie’, se arată în comunicat.

DNA menţionează că, din prestarea serviciilor de alimentaţie publică către cele două cluburi în perioada 2008 – 2011, SC Istru a realizat un profit net estimat de aproximativ 62.000 lei.

Sursa citată subliniază că, astfel, Gheorghe Bunea Stancu, în calitate de preşedinte al CJ Brăila, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin mai multe acte materiale, a îndeplinit mai multe acte şi a luat decizii prin care a obţinut în mod indirect prin intermediul cluburilor foloase patrimoniale în valoare de aproape 7,5 milioane lei pentru firma la care este acţionar majoritar şi în mod direct foloase nepatrimoniale, constând în capital electoral. (Agerpres/ FOTO evz.ro)

Etichete:
Iaşi: Neurochirurgii Spitalului ‘Prof Dr Nicolae Oblu’ au salvat viaţa unui copil de 10 ani din Bârlad
Regional joi, 9 ianuarie 2025, 11:17

Iaşi: Neurochirurgii Spitalului ‘Prof Dr Nicolae Oblu’ au salvat viaţa unui copil de 10 ani din Bârlad

Medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă “Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi au efectuat o intervenţie chirurgicală în timpul căreia au...

Iaşi: Neurochirurgii Spitalului ‘Prof Dr Nicolae Oblu’ au salvat viaţa unui copil de 10 ani din Bârlad
Vaslui: Doi bărbaţi din Republica Moldova căutaţi de autorităţile din Germania, depistaţi la Albiţa
Regional joi, 9 ianuarie 2025, 11:09

Vaslui: Doi bărbaţi din Republica Moldova căutaţi de autorităţile din Germania, depistaţi la Albiţa

Doi bărbaţi din Republica Moldova, căutaţi de autorităţile din Germania pentru infracţiuni contra persoanei, au fost depistaţi şi reţinuţi...

Vaslui: Doi bărbaţi din Republica Moldova căutaţi de autorităţile din Germania, depistaţi la Albiţa
Galaţi: Ambulanţă implicată într-un accident pe DN 25; o persoană a fost rănită
Regional joi, 9 ianuarie 2025, 09:19

Galaţi: Ambulanţă implicată într-un accident pe DN 25; o persoană a fost rănită

O ambulanţă care aparţine Spitalului Municipal din Tecuci a fost implicată, miercuri noaptea, într-un accident rutier pe DN 25, soldat cu...

Galaţi: Ambulanţă implicată într-un accident pe DN 25; o persoană a fost rănită
Galaţi: Echipamente de ultimă generaţie pentru diagnosticarea şi tratarea cancerului, la Spitalul Judeţean
Regional miercuri, 8 ianuarie 2025, 19:04

Galaţi: Echipamente de ultimă generaţie pentru diagnosticarea şi tratarea cancerului, la Spitalul Judeţean

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a semnat, la sfârşitul anului trecut, contractul de finanţare pentru unul dintre...

Galaţi: Echipamente de ultimă generaţie pentru diagnosticarea şi tratarea cancerului, la Spitalul Judeţean
Regional miercuri, 8 ianuarie 2025, 16:28

Neamţ: Bărbat găsit decedat în locuinţa cuprinsă de un incendiu

Un bărbat în vârstă de 74 ani, din localitatea Cândeşti, a fost găsit decedat de pompierii care au venit să stingă incendiul care i-a...

Neamţ: Bărbat găsit decedat în locuinţa cuprinsă de un incendiu
Regional miercuri, 8 ianuarie 2025, 15:59

(FOTO) Neamţ: Un autocar cu pasageri a luat foc în mers, în dreptul unei staţii GPL

UPDATE – Autocarul care a luat foc în mers, miercuri, în dreptul unei staţii GPL din localitatea Teţcani, transporta 63 de elevi, potrivit...

(FOTO) Neamţ: Un autocar cu pasageri a luat foc în mers, în dreptul unei staţii GPL
Regional miercuri, 8 ianuarie 2025, 14:29

(AUDIO) Iași: Elevii de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” au început cursurile în sălile clădirii modulare

Începând de astăzi, procesul didactic de la Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași se desfășoară în sălile clădirii...

(AUDIO) Iași: Elevii de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” au început cursurile în sălile clădirii modulare
Regional miercuri, 8 ianuarie 2025, 14:13

Galaţi: Păduri urbane, amenajate în municipiul reşedinţă pe o suprafaţă de peste 65.000 de metri pătraţi

Primăria Galaţi informează, miercuri, că a fost lansat în licitaţie contractul pentru lucrările de amenajare a peste 65.000 de metri pătraţi...

Galaţi: Păduri urbane, amenajate în municipiul reşedinţă pe o suprafaţă de peste 65.000 de metri pătraţi