Microbuz cu români, implicat într-un accident mortal în Austria
Publicat de gabrielarotaru, 5 mai 2015, 16:39
Un român care a încercat să-l dea la o parte de la volan pe un prieten de-al său, tot român, care conducea un microbuz pe o autostradă în Austria, a provocat astfel un accident mortal, relatează site-ul thelocal.at.
Cei doi s-au luat la ceartă din cauza unei ţigări, iar conflictul a degenerat, bărbatul în vârstă de 29 de ani aflat pe bancheta din faţă atacându-l direct pe şoferul în vârstă de 30 de ani.
Drept urmare, aceasta din urmă a pierdut controlul microbuzului, care a lovit remorca unui alt vehicul şi s-a răsturnat.
În microbuz se aflau şase români care se întorceau în ţară dintr-o călătorie în Marea Britanie.
Unul dintre ei, în vârstă de 60 de ani, a fost aruncat afară în momentul producerii accidentului şi a decedat. Alţi doi pasageri sunt grav răniţi, iar şoferul şi încă un pasager au suferit răni uşoare.
Individul care a provocat accidentul a fugit, dar a fost prins de poliţia austriacă, ce a mobilizat pentru căutarea lui inclusiv un elicopter şi echipe cu câini speciali.
Traficul pe autostrada A1 a fost perturbat timp de mai multe ore în direcţia către Viena, în urma închiderii a două benzi. (agerpres/ FOTO dcnews.ro)