(AUDIO) Iaşi: Studenţi blocaţi în Amfiteatrul de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”
Publicat de gabrielarotaru, 6 mai 2015, 21:25
Cîteva zeci de studenţi care fac parte din Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România au ocupat, în această seară, amfiteatrul „Mihail Kogălniceanu” din corpul A al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.
Prin acţiunea lor, aceştia doresc, între altele, corectarea Legii Educaţiei Naţionale şi acordarea dreptul de a participa în procesul de alegere a rectorului într-o pondere de minimum 25% din totalul numărului de voturi.
Reprezentantul ANOSR de la Iaşi, Mircea Mariacri:
Reprezentantul ANOSR de la Iaşi, Mircea Mariacri, afirmă că acţiunea este una paşnică şi că cei din conducerea universităţii susţin revendicările studenţilor:
Astfel de acţiuni care presupun ocuparea de amfiteatre în universităţi au loc şi la Bucureşti, Timişoara, Constanţa şi Galaţi. Ionuţ Dumitraşcu, preşedintele Ligii Studenţilor din Galaţi:
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, se va întâlni mîine (7 mai), cu liderii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, potrivit unui comunicat de presă primit la redacţie.
Tema de discuţie o reprezintă subiectele lansate de reprezentanţii ANOSR în recentele lor acţiuni publice.
Lista completă de revendicări a studenților cuprinde:
– Creșterea finanțării educației și asumarea reală de către Parlamentul și Guvernul României a alocării a 6% din PIB pentru Educație, așa cum prevede legea;
– Includerea studenților în proporție de 25% din electori în alegerea rectorilor, a decanilor și includerea acestora în aceeași proporție în Consiliile Departamentelor din facultăți – locul în care se iau decizii cu privire la curricula și planurile de învățământ;
– Creșterea investițiilor în servicii pentru studenți: creșterea burselor, în special a burselor sociale, investiții în construcții de noi cămine și cantine și investiții în repararea și modernizarea celor existente;
– Implementarea reală a unui învățământ centrat pe student, profesorii nemaifiind simpli oratori a unor cursuri prăfuite de timp, ci cei care creează medii de învățare pentru studenți pentru ca aceștia să dobândească abilități și competențe, învățând cum să folosescă informațiile de la curs, nu doar să le reproducă;
– Reforma curriculară din universități, pentru a face programele de învățământ relevante pentru piața muncii și pentru nevoile și interesele studenților de azi;
– Implicarea studenților în toate procesele de asiguare a calității, la nivel intern și extern, atât la evaluari ale instituțiilor de învățământ superior, cât și în evaluări ale programelor de studii;
– Respectarea de către universități și Ministerul Educației și Cercetării Științifice a „Statutului Studentului”, care conține toate drepturile și obligațiile studenților, și depunerea de eforturi pentru sancționarea universităților care încalcă flagrant drepturile studenților;
– Respectarea dreptului la liberă exprimare a studenților de către universități și Ministerul Educației și Cercetării Științifice, prin asumarea rolului de cultivator al spiritului critic în rândul noilor generații, în contextul în care tot mai mulți studenți care au curajul să spună problemele din universități sau mediul universitar românesc sunt sancționați;
(radioiasi/ FOTO anosr.ro)