Percheziţii DNA în judeţele Iaşi, Suceava şi Botoşani
Publicat de Andreea Drilea, 7 mai 2015, 09:54
UPDATE ora 9:45 – Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, şi senatorul Ovidiu Liviu Donţu ar fi implicaţi în ancheta DNA în care procurorii efectuează joi mai multe percheziţii.
Şeful CJ ar fi vizat pentru demersuri în vederea atribuirii preferenţiale a unor lucrări, dar şi decontarea unor sume aferente acestora, în vederea obţinerii de avantaje personale.
Conform surselor judiciare, beneficiar al influenţei preşedintelui CJ Suceava ar fi fost un om de afaceri din localitatea Vicovu de Jos, care a obţinut pentru societatea sa derularea de contracte de proiectare şi consultanţă cu administraţia judeţeană sau cu administraţii publice locale din judeţ. Omul de afaceri ar fi beneficiat şi de sprijinul deputatului Gavril Mîrza, fost şef CJ Suceava, care a intervenit în acest scop pe lângă factori de decizie din instituţia pe care a condus-o. În baza susţinerii pe care a primit-o de la Nechifor şi Mîrza, societatea din Vicovu de Jos a reuşit să semneze numeroase contracte cu administraţiile publice locale din judeţul Suceava.
Cătălin Nechifor, au menţionat sursele, ar mai fi asigurat sprijin şi societăţii SC Transporturi Auto SA Botoşani, pentru câştigarea unui contract în valoare de 28 de milioane de lei pentru modernizarea drumului judeţean care face legătura între localităţile Ilişeşti şi Ciprian Porumbescu. În schimbul sprijinului său, preşedintele CJ Suceava ar fi primit sume de bani de la omul de afaceri Iulian Conţac, cel care controla firma beneficiară.
Potrivit surselor judiciare, Iulian Conţac a oferit 20.000 de euro lui Nechifor, dar şi senatorului Ovidiu-Liviu Donţu, pentru ca aceştia să influenţeze comisia de licitaţie în vederea acceptării ofertei SC Transporturi Auto SA Botoşani ca fiind cea mai avantajoasă.
Procurorii fac cercetări şi cu privire la faptul că preşedintele CJ Suceava şi senatorul Donţu, în anul 2013, ar fi sprijinit un candidat să ocupe postul de director adjunct în cadrul Oficiului Judeţean pentru Plăţi, Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP). În schimbul sprijinului acordat, Nechifor ar fi primit de la socrul candidatului mită, sub forma prestării unor lucrări la locuinţa sa.
Tot în 2013, potrivit surselor, Cătălin Nechifor ar fi intervenit şi pe lângă un membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, pentru anularea deciziei de retragere a licenţei de funcţionare a unui post TV din Gura Humorului.
De asemenea, administratorii unei societăţi comerciale ar fi fost sprijiniţi de Nechifor, susţin sursele, în vederea obţinerii contractului de lucrări pentru închiderea depozitelor de deşeuri din judeţul Suceava, în cadrul proiectului ”Sistemul de management integrat al deşeurilor în judeţul Suceava’, în valoare de aproximativ 65 milioane lei.
Aceleaşi surse au arătat că Nechifor ar fi solicitat decontarea a peste 137.000 lei, sumă aferentă lucrărilor prevăzute pentru lucrările de modernizare a DJ 291 A, executate în aprilie 2013, iar pentru că nu puteau fi decontate de DJDP Suceava, întrucât porţiunea de drum se afla în administrarea Primăriei Siret, şi pentru a conferi o notă de legalitate acestui demers, şeful CJ a emis mai multe hotărâri de Consiliu care să prevadă predarea tronsonului de drum către administraţia judeţeană, în baza asocierii între cele două entităţi administrative. Ulterior, pentru a evita iniţierea unei proceduri de licitaţie, execuţia lucrărilor a fost atribuită SC Drumuri şi Poduri SA Suceava, în baza unui act adiţional la contractul aflat în derulare.
Sursele citate mai susţin că, în august 2013, Nechifor ar fi stabilit ca numitul Ilie Lahman, administratorul SC Con Bucovina SA Suceava, să plătească 300.000 lei, deşi 120.000 era cuantumul real al sumei datorate, pentru lucrări în regim de subantrepriză, SC Drumuri şi Poduri SA Suceava, operator privat aflat în procedura insolvenţei. Fondurile nu au fost alocate CJ Suceava, în calitate de acţionar unic al SC Drumuri şi Poduri SA Suceava, ci administratorului judiciar al societăţii Ovidiu Călin.
Procurorii fac cercetări deoarece varianta relansării activităţii SC Drumuri şi Poduri SA Suceava nu era viabilă, societatea înstrăinând cvasitotalitatea echipamentelor şi bazelor de producţie din patrimoniu.
Aceleaşi surse au precizat că, în urma tranzacţionării mai multor autobaze din judeţul Suceava, aflate în proprietatea SC Drumuri şi Poduri SA Suceava, Ovidiu Călin ar fi obţinut un comision de 160.000 de lei.
Preşedintele CJ ar fi dispus, anterior expirării contractului privind lucrările de întreţinere a drumurilor judeţene, pentru perioada de iarnă 2012-2013, deblocarea a 220.000 lei, reţinută de la SC Transporturi Auto SA Botoşani, cu titlul de garanţie de bună execuţie, iar în această modalitate SC Drumuri şi Poduri Suceava urma să încaseze 40.000 lei, pentru lucrări efectuate sub antrepriză.
Sursele menţionează că favorizarea SC Drumuri şi Poduri SA Suceava de către şeful CJ Suceava a fost evidenţiată şi de interesul acestuia, pentru întocmirea documentaţiei necesare decontării sumei de 250.000 lei, angajată prin asocierea judeţului Suceava cu oraşul Siret, pentru lucrările de reabilitare a unui drum judeţean.
De asemenea, la nivelul CJ Suceava au fost adoptate două hotărâri, respectiv din februarie şi mai 2014, care ar fi vizat alocarea a 3.500.000 lei pentru lucrări preconizate la infrastructura rutieră judeţeană, însă, în realitate, ar fi fost cu scopul de a direcţiona lucrările şi efectuarea de plăţi către SC S.U.C.T. SA Suceava.
Cercetările ar viza şi faptul că Nechifor, pentru a disimula acordarea fondurilor, a interpus în circuitul financiar SC Drumuri şi Poduri SA Suceava, deşi contractul nu prevedea posibilitatea subcontractării.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează percheziții domiciliare în municipiul București și județele Suceava, Botoșani și Iași, din care patru sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2003-2015.
Potrivit unor surse judiciare între instituţiile vizate se numără Consiliul Judeţean Suceava.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
(Radio Iaşi/FOTO stiri.ro)